CFR SA : 77 de trenuri de calatori circula la noapte dupa ora de vara; 30 vor stationa pana la schimbarea orei
Data publicarii: 25-03-2017 | EconomieUn numar de 77 de trenuri de calatori, de stat si private, vor circula, in noaptea de 25 spre 26 martie, dupa ora de vara, 30 dintre acestea urmand sa stationeze pana la schimbarea orei, in timp ce restul de 47 de garnituri isi vor modifica ora in parcurs, informeaza, sambata, CFR SA.
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminica la ora oficială de vară, astfel că ceasurile vor fi date înainte cu o oră și ora 3:00 va deveni ora 4:00, iar 26 martie va fi cea mai scurtă zi din 2017.
"Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 3:00, care devine ora 4:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 — 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului. Astfel, în noaptea de 25 spre 26 martie, 30 de trenuri vor staționa până la schimbarea orei, iar 47 de garnituri își vor modifica ora în parcurs", precizează CFR SA, într-un comunicat.
Având în vedere că și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi de duminică, 26 martie 2016, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online