Tudorache (Ministerul Energiei): Strategia Energetica a Romaniei ar putea deveni lege; documentul este in avizare la Ministerul Mediului
Data publicarii: 23-06-2017 | EconomieStrategia Energetica a Romaniei se afla, in acest moment, in avizare la Ministerul Mediului, iar pentru perioada urmatoare avem in plan sa ridicam acest document la rang de lege pentru a crea stabilitate si predictibilitate in domeniu, a declarat, joi, in cadrul unei dezbateri de specialitate, Robert Iulian Tudorache, secretar de stat in Ministerul Energiei si presedintele Consiliului de Administratie al Nuclearelectrica.
''Pentru Strategia Energetică a României s-a comandat un studiu în 2016 și s-au făcut multe scenarii. Din punctul meu de vedere, ceea ce au făcut colegii mei pe parcursul anului 2016 este foarte bine, au gândit o strategie pe următorii 30 de ani, însă evident cum era de așteptat o nouă conducere la minister, o nouă echipă și suntem în faza de re-evaluare a acestei strategii, nu neapărat de schimbare. Noutatea pe care vrem să o introducem în aprobarea noii Strategii Energetice este să o ridicăm la rang de lege. Am constatat că interesul pentru Strategia Energetică este extrem de mare în cadrul fiecărei comisii parlamentare prin care am trecut în ultimele șase luni. Așa încât, împreună cu ministrul Toma Petcu (ministrul demisionar al Energiei, n.r.) am luat hotărârea de a o ridica la rang de lege pentru a reuși să ajungem la cele două deziderate spuse mai devreme — stabilitate și predictibilitate. Având o Strategie Energetică foarte bine determinată pe următorii 30 de ani, atunci vom putea discuta și despre ce proiecte vom scoate ca țară. Dacă este loc de mai bine și de îmbunătățiri, vor fi făcute. Strategia Energetică a României este în avizare la Ministerul Mediului și în paralel sperăm să definitivăm și din punct de vedere al specialiștilor noștri din Ministerul Energiei'', a spus Tudorache.
Potrivit oficialului, România trebuie să-și reducă pe cât posibil capacitățile de poluare, dar renunțarea definitivă la producerea de energie pe bază de cărbune este ''aproape imposibilă''.
''Acum suntem în situația în care la nivelul Uniunii energetice europene se pune problema decarbonării, preponderent cu creșterea energiei din surse regenerabile și cu eficiența energetică. În acest context, România trebuie să să-și reducă pe cât posibil capacitățile de poluare și să coreleze aceasta de pe alte paliere. Pentru noi este extrem de importantă energia nucleară. În viziunea Ministerului Energiei, realizarea unui ciclu nuclear integrat este o mare ambiție pe care ne dorim foarte mult să o atingem. În viitorul nu foarte apropiat noi nu vom renunța la capacitățile de producere a energiei produsă pe bază de cărbune, este aproape imposibil'', a subliniat secretarul de stat din Ministerul Energiei.
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) organizează, joi, la Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), dezbaterea cu tema ''Strategia Energetică a României. Priorități de investiții ale Ministerului Energiei''.
Evenimentul își propune să clarifice Strategia Energetică a României și să aducă în prim plan oportunitățile de investiții ale Ministerului Energiei și aduce la aceeași masă cele mai mari companii din industrie, alături de factorii decidenți din domeniu.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall