Andreea Paul (INACO): Suntem singura ţara unde BNR propune politica fiscala şi Guvernul politica monetara
Data publicarii: 19-12-2017 | Economie
România este singura ţara din lume unde banca centrala cere o anumita politica fiscala, iar premierul indica public cât ar trebui sa fie rata dobânzilor, a declarat, luni, Andreea Paul, preşedintele Asociaţiei pentru Competitivitate (INACO), în cadrul unei dezbateri pe tema bugetului României pentru anul viitor.
"Suntem singura ţara din lume unde BNR propune politica fiscala, iar Guvernul politica monetara. Viceguvernatorul BNR iese public şi cere cota progresiva de impozitare, iar premierul indica public cam cât trebuie sa fie ROBOR şi dobânzile. Plecam la drum de la aceasta realitate trista, de la o lipsa crasa de înţelegere a rolului fiecaruia, iar fiecare dintre decidenţi se pricepe mai bine la ce trebuie sa faca celalalt, nu el însuşi", a aratat ea.
Paul a mai spus ca, potrivit calculelor INACO, anul acesta au avut loc 120 de modificari fiscale.
"Creştem prin haos, prin impredictibilitate, prin vise nerealiste, bugetare, nu prin productivitate. La INACO am numarat peste 120 de modificari fiscale operate în acest an şi publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamna o modificare fiscala, în medie, la trei zile, şi lucratoare, şi nelucratoare. În schimb, avem aceleaşi şcoli, aceleaşi spitale, aceleaşi drumuri publice, deşi ne împrumutam anul acesta în ritm alert, cu circa 30 de miliarde de lei pe primele 11 luni şi anul nu s-a terminat", a continuat reprezentanta INACO.
Ea a aratat ca românii vor munci, în 2018, mai bine de jumatate de an pentru a-şi plati darile catre stat.
"INACO a calculat ziua libertaţii fiscale ca fiind data de 6 iunie. Adica, pâna în 6 iunie un lucrator munceşte pentru a-şi plati darile la stat, iar din 7 iunie încolo pentru el şi familia lui. Odata cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, ziua libertaţii fiscale se transforma în data de 15 iulie. Aşadar, de anul viitor, contribuabilul român cu salariu mediu va lucra pâna în 15 iulie a fiecarui an pentru plata darilor catre stat, iar din 16 iulie încolo pentru el însuşi şi familia lui", a spus Andreea Paul.
Potrivit acesteia, proiectul de buget de anul viitor aduce aceeaşi lipsa de viziune ca în 2017.
"Adica sa consumam mai mult, sa importam mai mult şi sa construim nimic. Anul acesta, cu creştere-record în Europa, nu am dat în funcţiune niciun kilometru nou de autostrada, nicio şcoala noua, niciun spital nou, cu excepţia stadionului de la Craiova, care este singurul obiectiv investiţional realizat", a susţinut ea. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilica)
România este singura ţara din lume unde banca centrala cere o anumita politica fiscala, iar premierul indica public cât ar trebui sa fie rata dobânzilor, a declarat, luni, Andreea Paul, preşedintele Asociaţiei pentru Competitivitate (INACO), în cadrul unei dezbateri pe tema bugetului României pentru anul viitor.
"Suntem singura ţara din lume unde BNR propune politica fiscala, iar Guvernul politica monetara. Viceguvernatorul BNR iese public şi cere cota progresiva de impozitare, iar premierul indica public cam cât trebuie sa fie ROBOR şi dobânzile. Plecam la drum de la aceasta realitate trista, de la o lipsa crasa de înţelegere a rolului fiecaruia, iar fiecare dintre decidenţi se pricepe mai bine la ce trebuie sa faca celalalt, nu el însuşi", a aratat ea.
Paul a mai spus ca, potrivit calculelor INACO, anul acesta au avut loc 120 de modificari fiscale.
"Creştem prin haos, prin impredictibilitate, prin vise nerealiste, bugetare, nu prin productivitate. La INACO am numarat peste 120 de modificari fiscale operate în acest an şi publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamna o modificare fiscala, în medie, la trei zile, şi lucratoare, şi nelucratoare. În schimb, avem aceleaşi şcoli, aceleaşi spitale, aceleaşi drumuri publice, deşi ne împrumutam anul acesta în ritm alert, cu circa 30 de miliarde de lei pe primele 11 luni şi anul nu s-a terminat", a continuat reprezentanta INACO.
Ea a aratat ca românii vor munci, în 2018, mai bine de jumatate de an pentru a-şi plati darile catre stat.
"INACO a calculat ziua libertaţii fiscale ca fiind data de 6 iunie. Adica, pâna în 6 iunie un lucrator munceşte pentru a-şi plati darile la stat, iar din 7 iunie încolo pentru el şi familia lui. Odata cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, ziua libertaţii fiscale se transforma în data de 15 iulie. Aşadar, de anul viitor, contribuabilul român cu salariu mediu va lucra pâna în 15 iulie a fiecarui an pentru plata darilor catre stat, iar din 16 iulie încolo pentru el însuşi şi familia lui", a spus Andreea Paul.
Potrivit acesteia, proiectul de buget de anul viitor aduce aceeaşi lipsa de viziune ca în 2017.
"Adica sa consumam mai mult, sa importam mai mult şi sa construim nimic. Anul acesta, cu creştere-record în Europa, nu am dat în funcţiune niciun kilometru nou de autostrada, nicio şcoala noua, niciun spital nou, cu excepţia stadionului de la Craiova, care este singurul obiectiv investiţional realizat", a susţinut ea.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial