Fermierii pot primi un sprijin financiar de pana la 1.500 de euro/an pentru comasarea terenurilor agricole
Data publicarii: 13-01-2018 | EconomieMicii fermieri care vor sa cedeze voluntar terenurile agricole pentru comasare pot primi un sprijin financiar de pâna la 1.500 de euro/an prin intermediul submasurii 6.5 "Schema pentru micii fermieri" din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 - 2020 (PNDR 2020) Sursa: Agerpress
Potrivit informatiilor publicate de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), masura a fost deschisa la începutul acestui an si este activa pâna la data de 11 mai 2018.
Fondurile europene disponibile pentru aceasta sesiune de primire a cererilor de finantare sunt în valoare de 12.290.531 euro.
"Valoarea sprijinului ajunge pâna la 1.500 de euro/ an si reprezinta 120% din suma anuala pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plati directe catre fermieri). Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 - 8 februarie 2018 este de 25 de puncte si scade treptat pâna la pragul minim de 3 puncte în ultima luna a sesiunii (11 aprilie 2018 - 11 mai 2018)", precizeaza AFIR.
Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acorda sub forma de plata anuala începând cu anul semnarii contractului de finantare si pâna la data de 31 decembrie 2020.
Potrivit reprezentatilor AFIR, prin intermediul acestei masuri se încurajeaza comasarea terenurilor agricole pentru cresterea productivitatii si competitivitatii în acest sector. De asemenea, consolidarea exploatatiilor agricole va permite mai multor solicitanti accesul la finantari europene pentru investitii si, totodata, va asigura un venit mai mare fermierilor care transfera exploatatia.
"Scopul investitiilor în cadrul acestei submasuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plati directe catre fermieri) pentru cel putin un an si care se angajeaza sa transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploatatie si drepturile de plata corespunzatoare", se arata în document.
Modalitatea de depunere a cererilor de finantare este cea on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agentiei, www.afir.info.
Toti cei interesati pot consulta pe site-ul AFIR (sectiunea Investitii PNDR - sM 6.5) Ghidul solicitantului si anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial