Consiliul Concurentei a sanctionat doua companii de pe piata cimentului cu peste 3 milioane de lei
Data publicarii: Astazi, 15-01-2018 | EconomieConsiliul Concurentei a amendat cu peste 3 milioane de lei (aproximativ 655.904 euro) companiile CRH Ciment si Comnord pentru punerea în practica a unei concentrari economice înainte de a fi autorizata de autoritatea de concurenta, se arata într-un comunicat al institutiei, remis, luni, AGERPRES. Sursa: Agerpress
În cadrul analizei tranzactiei prin care CRH Ciment România a devenit unic actionar al CRH Comnord, Consiliul Concurentei a constatat ca o operatiune anterioara, respectiv cea prin care CRH Ciment România si Comnord au preluat împreuna CRH Comnord, nu a fost notificata si autorizata conform normelor în domeniu.
Legislatia în domeniul concurentei interzice punerea în aplicare a unei concentrari economice înainte de notificare si înainte de a fi declarata compatibila cu un mediu concurential normal, printr-o decizie a Consiliului Concurentei, subliniaza oficialii institutiei.
Cele doua companii au recunoscut încalcarea legii si, ca urmare, au beneficiat de reduceri ale amenzilor.
CRH Ciment (România) SA face parte din grupul CRH, activ la nivel international în sectorul fabricarii si comercializarii cimentului, betonului si al altor materiale de constructii.
Compania Comnord SA are ca obiect principal de activitate ''lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale''.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online