Lazea: Dupa iesirea Marii Britanii din UE , Romania va avea cel mai mare deficit de cont curent
Data publicarii: 12-04-2018 | Economie
Romania are doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeana, dupa Marea Britanie, iar dupa iesirea acesteia din UE va avea cel mai mare deficit raportat la PIB, urmand sa fie cel mai expus stat european in cazul declansarii unei crize internationale, a declarat, miercuri, economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea, intr-o conferinta organizata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania.
In opinia economistului-sef al BNR, deficitul mare de cont curent este cel mai ingrijorator criteriu din Tabloul de Bord al Comisiei Europene.
"Vestea cea mai grea vine de la un criteriu care nu este depasit si nici nu va fi depasit multi ani de acum incolo. Este vorba de criteriul deficit de cont curent, iar aici trebuie sa fac o povestioara mai lunga. Criteriul la care iti da voie ca si tara acest Scoreboard este 4% din PIB. Si nu numai 4%, ci timp de trei ani sa ai o medie mai mare de 4% din PIB. Adica, sa ai un cont curent total dezechilibrat trei ani la rand. In 2016, Romania avea un deficit de 1,3% din PIB. In 2017 urmeaza sa vedem datele, probabil ca deficitul a fost 3,4% din PIB. Si o sa ziceti: 'Bun, si care e problema? Daca criteriul e 4% si anul trecut a fost 3,4% nu avem nicio problema, cu atat mai mult cu cat el ar trebui sa depaseasca 4% trei ani la rand ca sa iesim din criteriu'. Deci, repet, nu vom iesi din acest criteriu probabil in urmatorii cinci ani sau sase ani. Este cel mai putin preocupant pentru atat? Nu. El este cel mai preocupant pentru ca Romania astazi, cand vorbim, are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeana dupa Marea Britanie. Si dupa ce va iesi Marea Britanie din Uniunea Europeana, Romania va avea cel mai mare deficit raportat la PIB", a spus Valentin Lazea.
Acesta a atras atentia ca Romania va fi cea mai fragila, atunci cand o criza internationala va veni, fiind cel mai expus stat european din acest punct de vedere.
In alta ordine de idei, Valentin Lazea a mentionat ca nu este de acord cu pozitia lui Istvan Szekely, seful Directiei Generale pentru Afaceri Economice si Financiare a Comisiei Europene, care a spus ca pentru o tara cu nivelul de dezvoltare ca al Romaniei nivelul acestui indicator nu este preocupant.
Economistul-sef al BNR a declarat ca de peste un an incearca sa respinga aceasta idee cu urmatoarele trei exemple. State cu un nivel de dezvoltare similar, precum Bulgaria si Croatia, au surplus de cont curent. State latine, precum Spania, Portugalia si Italia, de patru ani au surplus de cont curent. Dintre statele latine, exceptie face Franta, care are deficit de cont curent. De asemenea, Lazea a spus ca din punct de vedere econometric s-a demonstrat ca nu exista o corelatie intre investitii si deficit de cont curent.
"Ce vreau sa va spun este ca si acolo unde ochiul vigilent al Comisiei nu vede sau nu patrunde noi ar trebui sa avem ochiul nostru vigilent sau putem la fel de bine sa neglijam problema deoarece Comisia nu se uita si nu o sa ne spuna patru ani de acum incolo o anumita problema. Sa stam linistiti, dar o facem pe riscul nostru!", a afirmat Valentin Lazea.
Acesta a adaugat ca Raportul de tara i se pare unul echilibrat, care prezinta intr-un mod obiectiv atat elemente pozitive, cat si elemente negative.
Reprezentanta Comisiei Europene in Romania a organizat miercuri conferinta cu titlul "Semestrul European: Raportul de tara pentru Romania 2018".
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău