ANCOM: Tarifele pentru portarea numerelor de telefon scad de pana la 2,6 ori
Data publicarii: Astazi, 20-04-2018 | Economie
Tarifele percepute de operatori pentru portarea numerelor fixe scad de la 7,8 euro la 4,64 euro pentru fiecare numar portat, iar in cazul telefoniei mobile, de la 5,6 euro, la 2,13 euro pe numar portat, conform unei decizii a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
ANCOM a dezbatut si adoptat impreuna cu industria, in cadrul sedintei Consiliului Consultativ din data de 19 aprilie 2018, decizia privind scaderea tarifelor percepute de operatori pentru portarea numerelor de telefon.
'Avand in vedere ca volumul de numere portate a crescut semnificativ, ANCOM a considerat necesara revizuirea tarifelor pe care furnizorul acceptor le datoreaza furnizorului donor pentru fiecare numar portat. Ne asteptam ca reducerea costurilor implicate de procesul de portare a unui numar de telefon sa se vada atat in cresterea numarului de utilizatori care aleg sa se porteze, dar si in ofertele furnizorilor', a declarat Eduard Lovin, vicepresedinte ANCOM.
Astfel, tariful pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locatie si a numerelor nongeografice, altele decat cele destinate furnizarii de servicii de comunicatii electronice la puncte mobile a fost stabilit la valoarea de 4,64 euro pentru fiecare numar portat, acesta fiind redus de la 7,8 euro.
"Nivelul acestui tarif a fost determinat pe baza analizei comparative (benchmark), ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate in Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania si Turcia, ponderate cu numarul de linii active de telefonie la puncte fixe la data de 1 iulie 2017", se arata intr-un comunicat al ANCOM remis joi AGERPRES.
Tariful pentru portarea numerelor nongeografice destinate furnizarii de servicii de comunicatii electronice la puncte mobile a fost stabilit la valoarea de 2,13 euro pentru fiecare numar portat, acesta fiind redus de la 5,6 euro.
Nivelul acestui tarif a fost determinat pe baza analizei comparative (benchmark), ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate in Bulgaria, Cehia, Cipru, Franta, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Malta, Portugalia, Serbia, Slovacia si Turcia, ponderate cu numarul de SIM-uri active la data de 1 iulie 2017.
Nivelul maxim al tarifelor de portare a fost stabilit de ANCOM prin metoda analizei comparative (benchmark), pe baza informatiilor colectate de la 31 din cele 37 de state membre ale Grupului Reglementatorilor Independenti (IRG).
"In urma procesului de consultare publica, ANCOM a considerat relevant ca nivelul maxim al tarifelor de portare sa fie stabilit ca medie ponderata in raport cu numarul de linii active de telefonie la puncte fixe, pentru portarea numerelor fixe, respectiv in raport cu numarul de SIM-uri active, pentru portarea numerelor mobile, valabile la data de 1 iulie 2017, considerandu-se ca numarul de utilizatori este un factor cu relevanta specifica mai mare decat populatia tarii, asa cum propusese initial ANCOM in consultare publica", precizeaza sursa citata.
Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM in anul 2010, tot pe baza unei analize comparative (benchmark).
Decizia va fi trimisa spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei si va intra in vigoare in 15 zile de la publicare.
Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat sa acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numarului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activitatile tehnice (realizarea portarii numarului respectiv), operationale si administrative, precum si de actualizarea bazelor de date locale utilizate si a bazei de date centralizate.
Tarifele practicate pana in prezent au fost stabilite in anul 2010, cand se portasera aproximativ 250.000 de numere de telefon.
In total, de la lansarea portabilitatii si pana la sfarsitul anului 2017, aproape 4,5 milioane de numere au fost transferate intre retele, 3,7 milioane dintre acestea fiind numere de telefonie mobila si aproximativ 700.000 de numere de telefonie fixa.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama