AOAR: Pilonul II de pensii private, esential pentru consolidarea dezvoltarii economice si sociale sanatoase a Romaniei
Data publicarii: 17-05-2018 | Economie
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) considera ca Pilonul II de pensii private este esential pentru consolidarea dezvoltarii economice si sociale sanatoase a Romaniei, in conditiile in care evolutiile demografice pe termen mediu indica faptul ca, in urmatorii 15 ani, fiecare angajat din Romania va ajunge sa sustina aproximativ 2,5 pensionari.
Intr-un comunicat remis joi AGERPRES, AOAR atrage atentia asupra faptului ca in cazul in care tendintele actuale de imbatranire a populatiei si de migratie se mentin, pana in anul 2050 Romania va deveni tara din Europa cu populatia cea mai imbatranita si cu un numar de persoane active in scadere semnificativa.
"Ca atare, reforma sistemului public de pensii nu este o solutie suficienta pentru problema cu care ne confruntam. In acelasi timp, dezvoltarea sau cel putin mentinerea la nivelul actual a sistemului de pensii private lansat in perioada 2007 - 2008 este minim necesara pentru imbunatatirea capacitatii generale a intregului sistem de pensii de a face fata asteptarilor populatiei active. Pentru majoritatea angajatilor romani, Pilonul II reprezinta singura forma reala de economisire, beneficiind de garantia absoluta asupra contributiilor proprii. Pilonul II de pensii constituie, deci, o sursa sigura de venit, complementara veniturilor potentiale din pensia publica, scopul primordial al acestui instrument fiind economisirea pentru perioada varstei a treia", sustin oamenii de afaceri.
De asemenea, banii economisiti in prezent de angajati reprezinta si o sursa importanta de finantare a investitiilor in economia romaneasca, spune AOAR.
"Fondurile de pensii private au un rol semnificativ in sustinerea economiei locale si a pietei de capital, fiind cei mai mari investitori institutionali autohtoni. 93% din sumele administrate de acestea sunt investite in economia romaneasca, contribuind astfel la finantarea firmelor private, dar si de stat. Fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung, contribuind la reducerea volatilitatii pe pietele financiare. Acestea detin plasamente de peste 850 milioane de euro pe Bursa de Valori Bucuresti, asigurand aproximativ 15% din lichiditatea bursei si avand un rol crucial in succesul ofertelor publice, inclusiv al celor de stat (18,6% din IPO-ul Electrica, 20,6% din IPO-ul Nuclearelectrica, 22,8% din IPO-ul Romgaz)", se arata in comunicat.
In plus, AOAR subliniaza importanta respectarii legislatiei in vigoare si, deci, a mentinerii sistemului actual de contributii la Pilonul II, putand fi, astfel, asigurate veniturile viitoare ale romanilor, dezvoltarea pe baze solide a mediului de afaceri, sustinerea ritmului investitiilor in economia locala si cresterea sustenabila a Romaniei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil