Michael Stanciu (ARIC): Nu absorbtia de fonduri este problema in infrastructura; inainte de '90, focusul era pe implementare
Data publicarii: 08-06-2018 | Economie
Realizarea proiectelor de infrastructura se facea in anii '90 cu accent pe implementarea si monitorizarea atenta a acestora, iar dupa ce am inceput sa folosim fonduri de pre-aderare am fost preocupati de absorbtia banilor europeni, o problema fals pusa, sustine Michael Stanciu, presedintele Asociatiei Romane a Inginerilor Consultanti (ARIC).
"Nu absorbtia de fonduri este problema. In anii '90, cand BEI, Banca Mondiala, BERD erau finantatorii proiectelor de infrastructura, aceste investitii se faceau cu focalizare puternica asupra implementarii proiectelor, cu o monitorizare foarte rigida si foarte atenta. In momentul in care au intrat fondurile de pre-aderare s-a schimbat focusul si deodata nu am mai fost preocupati de implementarea de proiecte ci de absorbtia de fonduri. O problema fals pusa", a declarat joi Michael Stanciu, la conferinta "2018 - Moment de rascruce pentru infrastructura din Romania".
Potrivit acestuia, o prima faza a proiectului o reprezinta planificarea lui. Romania are nevoie de o retea de aproximativ 3.000 de km de autostrazi. In prezent, exista 746 de km de autostrazi dati in functiune, din care 550 km construiti in ultimii 28 de ani, astfel ca rata de construire este de 20 de km pe an. Pana in 2020 ar trebui finalizati 307 km. Astfel, pentru perioada 2020 - 2030 ne raman 1.947 de km de facut, cu o rata medie de 195 de km pe an.
"Daca se foloseste aceeasi reteta ne avem cum sa obtinem rezultate diferite. Deci reteta trebuie schimbata si consider ca una din problemele fundamentale este capacitatea institutionala a autoritatilor contractante, dar si sustinerea sectorului privat de catre Guvernul Romaniei", a afirmat Michael Stanciu.
Acesta sustine ca nu se pune problema fondurilor si ca Programul Operational Infrastructura Mare are 11,1 miliarde de euro pentru Transport, Mediu, Energie pentru exercitiul Financiar 2014 - 2020, din care 4,6 miliarde de euro sunt pentru infrastructura rutiera.
"Dupa trei ani si jumatate vedem ca practic avem aceasi suma de absorbit. Deci nu s-a absorbit aproape nimic dupa trei ani si jumatate. As vrea sa fac o diferenta intre ce inseamna absorbtie si ce inseamna implementare. Absorbtia intotdeauna se face la nivel de pregatire de proiect. In mod gresit se intelege absorbtie in momentul in care avem constructorul pe santier. Este gresit. Atunci se implementeaza. Atunci se cheltuiesc fonduri acestea, dar ele se atrag in momentul in care se face pregatirea proiectului in baza acestor studii de fezabilitate care au fost foarte nepotrivit criticate atat de media cat si de autoritati, neintelegand rolul studiului de fezabilitate", a spus Michael Stanciu.
De asemenea, acesta a precizat ca pregatirea proiectelor trebuie realizta inaintea exercitiului financiar.
"Nu ne apucam de pregatirea proiectelor in anul 2014, ca vedeti ca suntem in anul 2018 si nu avem absolut nimic ca proiecte care ar trebui sa vina si cu care s-ar putea absorbi fonduri europene. Este foarte important ca sa avem aceasta planificare foarte bine facuta. Si planificarea inseamna viziune, inseamna strategie. Spuneam mai devreme ca simtim ca practic navigam intr-o mare fara repere si nici macar busola. Suntem haotic in toata aceasta dezvoltare fara a merge nicaieri. Si a opera in acelasi mod nu facem decat sa confirmam ca nu se va face nimic nici in viitor", a declarat Michael Stanciu.
Presedintele ARIC a spus ca o problema o constituie faptul ca nu se acorda suficienta atentie proiectarii. De asemenea, studiile de fezabilitate ar trebui precedate de studii de prefezabilitate, acestea avand ca scop sa arate traseul optim.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiză EY - Cristian Cârstoiu: Vehiculele electrice continuă să se îndrepte spre dominația vânzărilor
- Studiu EY: Majoritatea directorilor generali se tem că recesiunea va fi mai gravă decât criza financiară - comunicat de presă
- Schneider Electric îl numește pe Marc Garner în funcția de Senior Vice President al diviziei Secure Power în Europa
- Sondaj Storia.ro: Proprietarii si cumparatorii din Romania fac un sumar al pietei imobiliare din 2022
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă