Grupul KBC cumpara 70% din actiunile liderului asiguratorilor bulgari, DZI Insurance
Data publicarii: 31-01-2007
KBC intentioneaza sa finalizeze aceste achizitii cat mai curand posibil, iar autoritatile de supraveghere financiara si concurentiala din Bulgaria urmeaza sa se pronunte asupra legalitatii tranzactiilor. Totodata, KBC va mai plati suplimentar circa 75 milioane euro, reprezentand aproximativ 70% din castigul nedistribuit de capital al DZI Insurance, rezultat din vanzarea, de catre asiguratorul bulgar, a participatiei sale la banca grupului, DZI Bank.
Preluarea DZI Insurance constituie o achizitie majora, pentru KBC, pe piata bulgara a asigurarilor si va contribui, totodata, la intarirea sinergiei intre subsidiarele KBC din Europa Centrala si de Est. KBC este primul investitor european care patrunde pe piata financiara a Bulgariei, dupa recenta aderare a tarii la UE.
"Intrarea noastra pe piata bulgara asigurarilor face parte din strategia KBC de extindere in Europa Centrala si de Est si vrem sa profitam de pe urma cresterii economice sustinute a Bulgariei pentru a ne intari pozitia pe pietele financiare din regiune, in special in sectorul asigurarilor. Nu in ultimul rand, pozitia dominanta a DZI Insurance pe piata bulgara a asigurarilor, reteaua sa extinsa de sucursale si experienta sa in domeniu ne va ajuta sa dezvoltam o platforma de produse de tip bancassurance, piata aflata in plina dezvoltare in Bulgaria", a declarat presedintele KBC, Andre Bergen, citat de Frankfurter Allgemeine Zeitung.
DZI Insurance a fost creata in 1946, ca societate de asigurari de stat, si este lider de piata in Bulgaria, atat pe segmentul asigurarilor generale, cat si pe cel al asigurarilor de viata, cu cote de piata de 18%, respectiv 26%, dupa primul semestru din 2006. Compania este prezenta atat in mediu urban, cat si in cel rural, unde detine 200 de agentii si 9.000 de agenti de asigurare. DZI Insurance are o capitalizare de piata de 410 milioane euro si este cea de-a sasea mare companie de stat din Bulgaria si a raportat, la finalul anului 2005, un volum de prime brute subscrise de 120 milioane euro, din care 70% din asigurari auto.
Piata bulgara a asigurarilor este una din pietele de dimensiuni medii din sud-estul Europei. Bulgaria are 7,4 milioane de locuitori, iar produsul intern brut (PIB) al tarii a crescut cu 5,5% in intervalul 2004-2006. In Bulgaria sunt active 31 de companii de asigurari, din care trei doar de asigurari de viata, 20 de asigurari generale si opt care ofera ambele tipuri de asigurari. Piata este dominata de societatile de asigurari non-bancare si de cateva companii straine, in special occidentale. Primii cinci jucatori de pe piata asigurarilor generale detin o cota de 68% din piata, iar primii cinci asiguratori de viata controleaza 81% din piata, ceea ce face ca piata bulgara a asigurarilor sa fie destul de concentrata. Ca si in restul tarilor din regiune, piata asigurarilor generale este dominata de asigurarile auto.
In pofida cresterii substantiale, in ultimii ani, a volumului total de prime brute subscrise (cu 25% la asigurari generale si cu 48% la asigurari de viata, in intervalul 2004-2005), piata bulgara a asigurarilor are, in continuare, un potential de crestere considerabil, dat fiind ca se asteapta ca nivelul de bunastare al bulgarilor sa creasca, in urmatorii ani, comenteaza Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Belgienii de la KBC au platit, in decembrie 2006, 70 milioane euro (240 milioane lei) companiei Romstal Imex, pentru pachetul majoritar detinut la Romstal Leasing si INK Broker de Asigurari, iar KBC Securities, casa de brokeraj a grupului belgian, va prelua integral pachetul de actiuni, detinut de omul de afaceri Sorin Apostol, la societatea Swiss Capital Romania, printr-o tranzactie ce va fi incheiata in primul trimestru din 2007. Grupul belgian KBC a fost prezent in cursa pentru privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR), castigata in cele din urma de austriecii de la Erste Bank. KBC a mai anuntat, recent, ca a incheiat o intelegere pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al bancii sarbe A Banka.
In ultimii zece ani, grupul KBC a patruns in forta pe pietele financiare ale tarilor care s-au alaturat UE in mai 2004 (Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria), iar strategia de extindere a grupului prevede continuarea achizitiilor in regiune. KBC este unul din cele mai mari grupuri financiare din Europa, belgienii incheind primele noua luni ale anului 2006 cu un profit net de 2,79 miliarde euro.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI