România, dublă campioană mondială la concursurile Microsoft Office Specialist
Data publicarii: 12-08-2019 | IT&CLa sfârșitul lunii iulie s-a desfășurat etapa globală a Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist 2019. Evenimentul a avut loc în New York, Statele Unite și a reunit participanți din întreaga lume. Cu această ocazie, trei elevi din România au urcat pe podiumul de premiere, doi dintre ei obținând medaliile de aur la categoriile Word 2016 respectiv excel 2016, cel de-a treilea obținând bronzul la categoria PowerPoint 2016. Sunt trofee de excepție care fac cinste școlii românești dar care le-au adus participanților și premii substanțiale în trofee, medalii, premii în bani și echipamente IT.
„Ne bucurăm să vedem că efortul depus de cei trei liceeni care au reprezentat România la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist, la New York, vine cu rezultate pe măsură. Vreau să îi felicit pentru premiile deosebite obținute și sunt sigură că acest succes reprezintă doar începutul unor cariere de excepție.”, a spus Violeta Luca, General Manager, Microsoft România.
Word 2016 - Locul 1 mondial și implicit medalia de aur a fost obținută de Adrian Boier, elev al Liceului de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj Napoca. Acesta a obținut și un premiu de 7000 USD și un laptop Surface 2.
Excel 2016 - Locul 1 mondial și implicit medalia de aur a fost obținut de Mihaela Florea, elevă a Colegiului Național Gh. M. Murgoci din Brăila. Premiile obținute la această categorie sunt identice cu cele de mai sus.
PowerPoint 2016 - Locul 3 mondial și implicit medalia de bronz a fost obținut de Adrian Muntean, elev al Liceului de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj Napoca. Pe lângă distincție, acesta a fost recompensat și cu suma de 1500 USD și o tabletă Surface.
La această finală au participat 155 de tineri din 52 de țări. Per total, competiția a reușit să atragă peste 880.000 de candidați unici din 123 de țări.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei