Saxo Bank: recesiunea din Marea Britanie se amână
Data publicarii: 26-08-2019 | EconomieDeși rezultatele legate de creșterea economiei Regatului Unit pentru cel de-al doilea trimestru al anului indică o balanță negativă, informație cumulată cu neîncrederea din ce în ce mai mare a participanților la piață cu privire la șansele de creștere economică, ultima analiză Saxo Bank prevede posibilitatea unei astfel de creșteri în cel de-al treilea trimestru.
„Creșterea în Marea Britanie este ca o minge care sare: în primul trimestru, a crescut cu 0,5%, mai mult decât media țărilor G7, iar în al doilea trimestru, a intrat în teritoriu negativ la minus 0,2%, crescând temerile că a început recesiunea. Această evoluție negativă a rezultat în urma închiderilor fabricilor și ca efect al acumulării de stocuri pre-Brexit. Cu toate acestea, în mod fundamental, cifra de creștere dezamăgitoare pe T2 reflectă lipsa creșterii noilor credite și a puterii impulsului de creditare” spune Christopher Dembik, Director de analiză macră Saxo Bank.
În ultimii zece ani, economia Marii Britanii s-a bazat pe un aflux puternic de credite noi, aflux care a atins apogeul în perioada anilor 2015 și 2017, perioadă în care impulsul de creditare a depășit 11% din PIB, o cifră record.
După anul 2017 însă, impulsul de creditare a început să scadă din ce in ce mai abrupt, acumulandu-se în prezent nu mai puțin de șapte semestre consecutive de contracție. În ciuda acestor cifre deloc pozitive, experții Saxo Bank se așteaptă mai degrabă la o creștere a PIB-ului Marii Britanii în cel de-al treilea trimestru. Scenariul cel mai sumbru este prevăzut a fi stagnarea și nicidecum contracția. În acest sens, prima estimare a PIB-ului este așteptată la data de 11 noiembrie 2019, după termenul limită pentru Brexit stabilit inițial la această dată.
„Această revenire „neașteptată” pe care o estimăm va fi determinată, cel mai probabil, de o creștere a stocurilor înainte de termenul limită pentru Brexit din 31 octombrie (la fel ca creșterea de 0,5% din T1), și de o ușoară îmbunătățire a sectorului serviciilor legată de un sentiment de consum îmbunătățit” spune Dembik.
Acesta observă totodată și unele semne are revigorării economice, indicele PMI pentru servicii din iunie revenind la 51,4. Totodată, indicele PMI pentru construcții, deși a rămas la un nivel foarte scăzut, a crescut la 45,3. Și percepția consumatorilor asupra economiei continuă să se îmbunătățească. „Situația financiară personală GfK pentru următoarele 12 luni a revenit la 7, cel mai ridicat nivel al său din septembrie 2018. Această tendință este explicată de salarii mai mari și de un venit brut disponibil mai mare per capita, ceea ce afectează pozitiv cheltuielile de consum finale ale unei gospodării (+1,8% de la an la an în T2). În plus, e posibil să avem o cifră mai puțin negativă pentru producția auto din Marea Britanie pentru T3 pe măsură ce închiderile din vară s-au extins în T2, afectând astfel mai puțin datele de producție în acest trimestru” conchide acesta.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025