Punctul de vedere EY cu privire la proiectul de modificare al Codului Fiscal

Recentul proiect de modificare a Codului Fiscal își propune să răspundă la o mulțime de subiecte și în același timp, să lămurească o serie de termeni care până acum puteau da naștere la controverse. Una dintre temele importante cuprinse în acest proiect este și încercarea de a defini locul conducerii efective. Potrivit lui Mihaela Mitroi, Partener în Asistență fiscală și Juridică al EY România, această definiție se prezintă ca fiind extrem de interesantă, aducând și câteva argumente în acest sens.

Primul argument se referă la însăși definirea termenului deloc al conducerii efective. Potrivit specialistei EY, acesta ”reprezintă locul unde conducerea societății ia deciziile cheie necesare pentru desfășurarea activității (de exemplu, financiare, operaționale, comerciale etc.)”.

Al doilea argument încearcă să pătrundă mai adânc în problemă, răspunzând la întrebarea care urmează logic după definirea conceptului: La ce folosește acesta? Ei bine, potrivit legilor internaționale, companiile sunt obligate să plătească impozitul pe profit în țara în care are loc exercitarea conducerii efective a acesteia. În cazul în care activitatea companiei se desfășoară în alt stat, impozitul va fi plătit în statul în care se află locul conducerii efective și nu neaparat în statul în care compania este înregistrată. Potrivit EY, definirea acestui termen în cadrul Codului Fiscal era mai mult decât necesară și implicit binevenită, în contextul actual în care modelele de afaceri au devenit din ce în ce mai volatile, majoritatea companiilor acționând pe teritoriul mai multor țări.

Deși binevenită această definire în contextul menționat mai sus, noțiunea de loc al conducerii efective nu se va aplica,potrivit proiectului de lege, în cazul societăților care se află în țări cu care România nu are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri. În acastă categorie intră companiile din țări și regiuni precum Seychelles, Insulele Virgine Americane și Britanice, Insulele Marshall și multe alte jurisdicții dintre care unele sunt clasificate ca fiind necooperante pe lista întocmită de către Uniunea Europeană. Asemenea companii nu pot avea locul conducerii efective în România chiar dacă de facto acestea vor fi administrate de aici.

„În al doilea rând”, spune Mihaela Mitroi, „noțiunea de loc al conducerii efective nu vizează societățile care au drept obiect de activitate o simplă administrare de valori mobiliare sau alte active. Această formulare ne duce cu gândul că societățile de tip holding sau alte companii care fac doar administrare de active (de exemplu: societăți care dețin și administrează active intangibile – mărci, patente etc.) nu pot avea locul conducerii efective în România, chiar dacă deciziile strategice cu privire la administrarea acestor societăți se iau din România”.