ING Romania: Profit brut în creștere cu 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut
Data publicarii: 26-11-2019 | Finante-BanciING România a anunțat rezultatele financiare pe Q3
Profitul brut a ajuns la 704 milioane lei la finalul primelor nouă luni, în creștere cu 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținut de puternica evoluție comercială. Veniturile au crescut cu 13%, la 1.537 milioane, datorită dinamicii volumelor comerciale. Costurile operaționale au ajuns la 675 milioane lei, în creștere cu 3% față de septembrie 2018, influențate de creșterea numărului de angajați și a salariilor. Și costurile de risc au crescut la 158 milioane lei, în același ritm cu evoluția creditării. Astfel, profitul net a ajuns la 599 milioane lei la sfărșitul celui de-al treilea trimestru.
Cota de piață în volumul creditelor angajate a ajuns la 10% la finalul lui septembrie. Volumul creditării a crescut la 26.9 miliarde lei, mai mult cu 9% respectiv 2.2 miliarde lei în 12 luni. Portofoliul de credite este preponderent generat de segmentul Retail, cu 61% dintre credite oferite clienților persoane fizice. Comparativ cu anul trecut, creditarea în segmentul IMM-urilor a crescut cu 8%. La o analiză de piață ce vizează numai creditele nou contractate de persoane fizice, aproape 1 din 5 credite sunt oferite de ING. Portofoliul continuă să fie unul sănătos, cu o rată a creditelor neperformante de 3,4% din totalul volumelor de credite acordate.
Volumul depozitelor a ajuns la 34,3 miliarde de lei la finalul celui de-al treilea trimestru, o creștere de 16% respectiv 4,7 miliarde în ultimele 12 luni. Cota de piață ajunge astfel la 9,5%, comparativ cu 9% cât înregistra după cele nouă luni din 2018, rezultat influențat și de numărul crescut de clienți ce încasează venituri recurente în conturile ING.
În ultimele 3 luni, au fost operate noi numiri în echipa de management a băncii: Florin Ilie a fost desemnat ca noul Head of Wholesale Banking și Deputy CEO, iar Richard de Graaf preluat poziția de Head of Human Resources. Florin s-a alăturat echipei ING în 2004, iar funcția ocupată anterior a fost cea de Head of Financial Markets Corporate Sales CEE, coordonând operațiunile de vânzări piețe financiare din 9 țări din Europa Centrală și de Est în care activează grupul ING. Richard este de naționalitate olandez și face parte din echipa ING de 10 ani, anterior ocupând o poziție similara în ING Italia.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online