Punct de vedere EY: Ajutoare de stat pentru sprijinirea economiei Statelor Membre in contextul focarului de infectie cu COVID-19

Data publicarii: 29-03-2020 | Economie
Trăim într-o perioadă în care redresarea economiei în termeni rezolnabili este pusă sub semnul întrebării, în special în Uniunea Europeană unde în ultimele săptămâni, pandemia cauzată de noul Coronavirus a lăsat urme adânci. Este pusă de asemenea sub semnul întrebării și strategia pe care vom reuși să o adoptăm pentru a reechilibra companiile afectate, în special cele cu prezență în statele membre ale Uniunii

„În acest context vine și declarația recentă din 17 martie 2020 a vicepreședintelui executiv Margrethe Vestager cu privire la un proiect de propunere de cadru temporar pentru ajutoarele de stat pentru sprijinirea economiei în contextul focarului de infecție cu COVID-19. Aceasta a folosit câteva cuvinte cheie în declarația furnizată cu privire la gestionarea impactului economic, prin acțiuni decisive luate rapid într-o manieră coordonată. Procesul de adoptare a proiectului propus a fost aprobat în doar două zile” spune Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA).

Discutăm astfel despre un cadrul temporar nou care va putea permite cinci tipuri de ajutoare pentru statele membre ale Uniunii Europene care potrivit Mihaelei Mitroi, se pot concretiza în „subvenții directe și avantaje fiscale selective, garanții de stat pentru împrumuturi accesate de companii de la bănci, împrumuturi publice subvenționate către companii și garanții pentru băncile care canalizează sprijinul către economia reală, asigurare de credit la export pe termen scurt”.

Ajutoarele concretizate în subvenții directe sau avantaje fiscale ar putea fi acordate de către statele membre sub forma unor scheme de acordare stabilite în prealabil de până la 800.000 euro care să răspundă imediat nevoilor de lichidități ale companiilor.

Cât privește garanțiile subvenționate pentru împrumuturi bancare, crede Mihaela Mitroi, acestea ar putea fi acordate prin intermediul unor scheme de garantare care să sprijine împrumuturile acordate companiilor prin subvenționarea primelor și reducerea ratelor pentru primele anuale.

”Ajutor sub formă de rate ale dobânzii subvenționate: statele membre pot acorda împrumuturi publice și private către companii cu dobândă subvenționată. Aceste împrumuturi trebuie acordate la o rată a dobânzii care este cel puțin egală cu rata de bază aplicabilă la 1 ianuarie 2020 plus prima de risc de credit corespunzătoare profilului de risc al beneficiarului, cu rate diferite pentru IMM-uri și non-IMM-uri. Rata de bază este stabilită pentru a oferi mai multă certitudine cu privire la condițiile de finanțare în acest context volatil. Ca și în cazul furnizării de garanții subvenționate, sunt câteva limite în ceea ce privește valoarea maximă a împrumutului, care se bazează pe nevoile de exploatare ale companiilor (stabilite pe baza facturilor salariale sau a nevoilor de lichiditate). Împrumuturile se pot referi atât la nevoile de investiții, cât și la capitalul de lucru” conchide specialista EY.