Pandemia COVID-19 a redus cu 3,9 trilioane dolari valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume
Data publicarii: 17-06-2020 | EconomiePotrivit clasamentului global realizat de PwC, valoarea primelor 100 de companii listate la bursă la nivel mondial a scăzut, ca urmare a crizei provocate de pandemia de Covid-19 cu nu mai puțin de 15%, procent care totalizează peste 3,9 de milioane de dolari. Scăderea are un impact și mai puternic după ce primele 100 de companii listate în acest clasament au înregistrat o creștere de 20% în perioada martie-decembrie 2019.
Ca urmare a evoluției pozitive de anul trecut, valoarea de piață a acestor companii în perioada martie 2019 - martie 2020 ajunsese la 21,5 trilioane de dolari, cu 2% mai mare față de anul precedent.
”În mod cert, această criză medicală a condus la o scădere pe termen scurt a performanței și a valorii de piață a multor companii, care riscă să aibă un efect negativ și pe termen mediu și lung. În primele trei luni din acest an, piața pare și-a ales câștigătorii și perdanții la nivel de sectoare. Deși vedem pierderi pe toată linia, impactul negativ a fost evident mai puternic pentru industria financiară și cea de petrol și gaze. Se observă că investitorii sunt mai prudenți față de evaluările cu risc ridicat și se concentrează asupra companiilor care generează profit și numerar”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider Consultanţă pentru afaceri, PwC România.
Potrivit raportului PwC, toate sectoarele au înregistrat scăderi în primele luni ale anului 2020. Cele mai afectate au fost însă cele de petrol și gaze, urmate de cel financiar, acestea înregistrând scăderi de 37% respectiv 23%. La polul opus se clasează companiile din sectorul de utilități, care au înregistrat scăderi de doar 1% sau cele de tehnologie, cu scăderi de 11%.
”Ca urmare a evoluției rapide a pandemiei globale, bursele cheie globale au suferit în martie cea mai dură cădere a tranzacțiilor intraday de la criza financiară globală din 2008. În aceeași lună, volatilitatea pieței a atins cele mai ridicate niveluri de la criza financiară globală, datorită impactului fără precedent al COVID-19. Aceasta a provocat distorsiuni semnificative pe piață într-o perioadă scurtă, iar efectele se văd în continuare”, Sorin Petre, Partener PwC România.
Cât privește clasamentul pe regiuni, SUA continuă să domine, 57 dintre primele 100 de companii listate în topul PwC fiind înregistrate aici. Clasamentul este completat de Europa cu 21 de companii și China cu 12 companii.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial