Opinie Deloitte - Reglementari fiscale noi pentru casele de marcat electronice – avantaje si neclaritati
Data publicarii: 22-07-2020 | EconomieÎn urma adoptării celui mai recent Ordin comun al Ministerului Finanțelor și ANAF, se intră în linie dreaptă în ceea ce privește conectarea caselor de marcat la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul prevede atât procedura de conectare cât și termenele până la care contribuabilii sunt obligați să o facă, schimbând în același timp și tratamentul fiscal pentru costurile cu casele de marcat electronice pe care toți contribuabilii au fost obligați să le achiziționeze începând cu anul 2018. Potrivit modificărilor incluse în acest nou Ordin, contribuabilii vor avea posibilitatea de a recupera aceste cheltuieli direct din impozitul pe profit datorat statului, o măsură cât se poate de benefică în mod special pentru companiile care prin natura activității lor, sunt obligate să dețină multe case de marcat (lanțuri de magazine de retail, benzinării etc.). Proiectul a fost deja adoptat de cele două camere ale Parlamentului și trimis Președintelui pentru promulgare, urmând să intre în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.
„Este neclar, însă, cum se va corela noua prevedere cu cele deja existente, atât din punct de vedere contabil cât și fiscal”, scriu Ana Petrescu, Senior Manager Taxe Directe și Robert Ionescu, Consultant Senior Taxe Directe la Deloitte România.
Dacă beneficiile recuperării cheltuielilor - majore în cazul comercianților care dispun de lanțuri de unități - sunt cât se poate de evidente, probleme sau mai degrabă incertitudini apar cu privire la felul în care noile prevederi se corelează din punct de vedere fiscal și contabil cu cele deja existente, ținând cont de faptul că noile case de marcat sunt înregistrate în contabilitate ca mijloace fixe și prin urmare, amortizate lunar.
„În proiectul trimis la promulgare se precizează faptul că întregul cost de achiziție va fi considerat nedeductibil, urmând a fi recuperat din impozitul pe profit datorat. Rămâne deci de analizat cum se va aplica această facilitate, dacă amortizarea caselor de marcat se va mai putea deduce sau nu”, continuă cei doi specialiști Deloitte. „De asemenea, trebuie să se țină cont și de faptul ca unii contribuabili au beneficiat deja de un stimulent fiscal pentru achiziția noilor case de marcat, prin intermediul facilității privind profitul reinvestit. Se vor putea cumula cele două facilități? Dacă nu, cum se va alege facilitatea aplicabilă pentru fiecare companie?” se întreabă aceștia.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coordonarea sistemelor de securitate sociala in contextul Brexit incepe sa prinda contur
- Digitalizarea administratiei fiscale din Romania, pe calea cea buna. Ce masuri asteptam in 2021?
- Acordul post-Brexit – reguli pentru schimburile comerciale cu produse de origine preferentiala
- Reguli privind detasarea lucratorilor intre statele UE. Ce obligatii au angajatorii?
- Activitatea de fuziuni si achizitii s-a mentinut la un nivel semnificativ in 2020, in pofida contextului general fara precedent
- Economia globală va reveni la nivelul pre pandemie până la începutul lui 2022, înregistrând în anul curent o creștere record pentru acest secol
- Fantoma Craciunului in speta tichetelor cadou - trecut, prezent si viitor
- Kaspersky: 27% dintre gameri la nivel global ascund de părinții lor cât de mult timp petrec cu jocurile video
- Activitatea globala de fuziuni si achizitii a fost rezistenta la socuri in 2020, se asteapta o intensificare a activitatii in anii urmatori
- Counsel Group Frankfurt l-a numit pe Alexandru Sgâncă în funcția de Country Manager
- Deloitte a asistat VIG in preluarea activelor Aegon din Ungaria, Polonia, Romania si Turcia
- PwC România și D&B David și Baias au asistat Vista Bank România în tranzacția de achiziție a Credit Agricole Bank România
- Patru din zece români reușesc să facă economii în pandemie
- Opinie Deloitte: factorii care ar putea influenta activitatea companiilor in 2021
- Siguranța angajatilor si revenirea la locul de munca sunt principalele preocupari din perspectiva juridica ale organizatiilor