Kaspersky lanseaza un nou program pentru a ajuta universitatile si laboratoarele sa isi dezvolte cercetarea in domeniul securitatii cibernetice
Data publicarii: 25-08-2020 | IT&CKaspersky a lansat recent un nou program dedicat de colaborare menit să sară în ajutorul instituțiilor cu privire la înțelegerea celor mai recente și răspândite amenințări cibernetice din sectorul industrial. Participând la acesta, instituțiile de învățământ, laboratoarele, centrele de răspuns la situații de urgență, centrele de operații de securitate respectiv departamentele de cercetare vor avea posibilitatea de a-și îmbunătăți modul în care desfășoară cercetarea prin instruirea specialiștilor în domeniul securității cibernetice. În acest scop, aceștia vor avea posibilitatea de a utiliza soluția gratuită Kaspersky Industrial Cyber-Security.
Inițiativa Kaspersky vine pe fondul unor provocări din ce în ce mai mari cu care se confruntă organizațiile industriale care sunt nevoite să facă în ultimii ani față unei game largi de atacuri. Spre exemplu, doar în anul 2019, soluțiile Kaspersky au contribuit la blocarea fișierelor rău intenționate pentru mai bine de 46% din computerele ICS din întreaga lume. Laboratoarele și institutele de cercetare lucrează la foc continuu în acest sens, pentru a crea noi și noi metode care să îmbunătățească aceste cifre reducând riscurile ce țin de procesele și sistemele industriale dar și pentru a dezvolta noi cerințe pentru noi procese cât mai sigure din toate punctele de vedere.
Noul program le oferă facilităților de cercetare și industriilor din domeniul educației oportunitatea de a utiliza gratuit expertiza și principalele instrumente de securitate oferite de Kaspersky, aceste tehnologii putând fi utilizate pentru dezvoltarea și testarea unor noi practici de securitate cibernetică, pentru analiza atacurilor și a impactului acesteia asupra industriei dar și pentru a dezvolta noi programe educaționale.
Pentru a se alătura inițiativei kaspersky, companiile trebuie să îndeplinească o serie de criterii derivate din calitatea de partener al dezvoltatorului de soluții de securitate precum existența unor programe educaționale sau de cercetare în domeniul securității cibernetice, a experților dedicați întreținerii laboratorului dar și capacitatea de a organiza procese industriale prin modelare. În ofertă intră cele două soluții esențiale oferite de Kaspersky, Machine Learning for Anomaly Detection respectiv Industrial CuverSecurity dar și asistență pentru implementarea și configurarea acestora.
“Pe măsură ce procesele industriale devin mai complexe și mai nuanțate, la fel se întâmplă și cu amenințările cibernetice. Organizațiile își dezvoltă sistemele cu mare viteză, astfel încât păstrarea lor în siguranță este esențială pentru obținerea unui succes durabil. Acest nou program dedicat de la Kaspersky nu implică doar faptul că punem la dispoziția laboratoarelor de cercetare instrumentele de care au nevoie pentru a detecta amenințările, ci și că împărtășim expertiza noastră formată în decenii de activitate, astfel încât instituțiile să își poată califica și instrui cercetătorii pentru a deveni specialiști în securitate cibernetică. Acest lucru face ca toate cunoștințele bazate pe soluții de securitate cibernetică, machine learning și expertiză umană, să poată funcționa în armonie și să poată ajuta organizațiile industriale să rămână protejate în fața atacurilor avansate, bine țintite, ale atacatorilor cibernetici,” spune Anton Shipulin, Solution Business Lead, Kaspersky Industrial CyberSecurity la Kaspersky.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial