Lidl isi extinde reteaua din Romania cu un nou magazin in capitala
Data publicarii: 08-09-2020 | EconomieCel mai nou magazin Lidl a fost inaugurat în București la data de 3 septembrie 2020. Noua unitate este construită pe Șoseaua Pantelimon la numărul 161, în sectorul 2 al capitalei. Magazinul are o suprafață totală de vânzare de aproximativ 1300 metri pătrați și dispune de 140 de locuri de parcare pentru clienți, orarul de funcționare fiind același pe care aceștia îl cunosc deja, de luni până sâmbătă între 7.00 și 22.00 iar duminica între 8.00 și 20.00. Odată cu deschiderea noului magazin, s-au creat și peste 30 de noi locuri de muncă.
Mai mult, Lidl continuă campania de optimizare constantă a magazinelor pe care le deține în portofoliu astfel încât impactul asupra mediului să fie cât se poate de limitat iar experiența oferită consumatorilor cât mai bună. Compania utilizează tehnologii avansate în domeniul construcțiilor în conformitate cu cele mai noi norme de protecție a mediului care permit implementarea unor soluții la cele mai înalte standarde de eficiență energetică printre care și sistemele de iluminat cu LED cu senzor de prezență ori sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație.
Lidl România ține cont însă și de ultimele progrese ale pandemiei de Covid-19, impunând o serie de măsuri la nivel intern menite să împiedice răspândirea virusului și să îi protejeze atât pe angajații din fiecare locație cât și pe clienții care aleg să facă cumpărăturile într-una din locațiile lanțului de retail german.
Astfel, au fost montate panouri transparente de protecție la casele de marcat, s-a limitat numărul de clienți care are acces în magazin la un moment dat și s-a impus dezinfectarea constantă a zonelor de interes tranzitate și a obiectelor expuse. De asemenea, pe baza recomandărilor furnizate de autorități, Lidl România recomandă la rândul său clienților să opereze plăți cu cardul în detrimentul numerarului, să evite zonele aglomerate, să atingă doar fructele și legumele pe care doresc să le cumpere și să păstreze distanța recomandată pentru a minimiza șansele de contractare a virusului și implicit, a maximiza șansele de păstrare a stării de sănătate actuale.
„În același timp, pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor”, se arată în comunicatul oficial al companiei.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale