Patria Bank numeste un nou CEO
Data publicarii: 19-10-2020 | Finante-BanciPatria Bank și-a întărit echipa de conducere, numind un CEO, în persoana lui Burak Yildiran. Noul director executiv va conduce strategia de dezvoltare a băncii în activitatea sa de susținere a antreprenoriatului local și a clienților persoane fizice, lucrând de asemenea în direcția dezvoltării proceselor digitale dar și a îmbunătățirii experienței clienților instituției pe care o conduce.

Noul CEO, Burak Yildiran, are parte de o experiență de peste 25 de ani în domeniul financiar-bancar și al tehnologiei, mare parte din acești ani petrecându-i în cadrul grupului Garanti BBVA. A fost responsabil până acum de managementul schimbării, de business development, proiecte Agile, digitalizare, leadership strategic, transformare sau experiența clienților (UX). Vreme de șase ani, Yildiran a fost directorul general adjunct și managerul de operațiuni al instituției financiare garanti BBVA România. ÎN ultimii doi ani, înaintea numirii sale în fruntea Patria Bank, acesta a ocupat funcția de Chief Operations Officer la TotalSoft, vreme în care a contribuit la reorganizarea companiei și creșterea acesteia după preluarea ei de către LOGO Group. Burak deține un BA in administrarea afacerilor de la Universitatea Hacettepe și un MBA de la WU Executive Academy - Universitatea din Viena.
"Mă bucur să mă alătur Patria Bank și, împreună cu echipa din bancă, să atingem o nouă bornă în dezvoltarea organizației pe piața locală, cu scopul de a crea valoare pentru întreg ecosistemul de stakeholderi - clienți, angajați, acționari și societate. Imi doresc sa contribui la o nouă etapă în evoluția băncii și a clienților, cărora să le oferim cele mai potrivite soluții bancare, ajutându-i să-și acopere nevoile și să-și atingă aspirațiile, în timp ce iau decizii mai bune cu privire la finanțele lor, cu un impact pozitiv asupra viitorului." a declarat Burak Yildiran, noul CEO Patria Bank (în curs de autorizare BNR).
“Echipa de management a Patria Bank va deveni mai puternică odată cu alăturarea lui Burak Yildiran în echipă. Expertiza sa bogată, locală și internațională, în zona digitalizării, transformării organizaționale, îmbunătățirii experienței clienților și leadership-ului strategic va aduce plus valoare echipei și, indirect, clienților Patria Bank. Burak este un bun coechipier și împreună ne dorim să construim o nouă etapă importantă în dezvoltarea băncii: digitalizarea și optimizarea experienței clienților. Daniela Iliescu va preda ștafeta conducerii băncii și va continua să fie un promotor activ al business-ului Patria, după ce în mandatul său a contribuit major la asigurarea stabilității financiare și a consolidării bazei de capital a băncii în vederea construirii unei platforme solide pentru planurile viitoare de creștere.” a declarat Horia Manda, Președintele Consiliului de Administrație al Patria Bank.
Până la preluarea mandatului de către noul CEO, lucru care se va întâmpla după autorizarea acestuia de către Banca Națională a României, Daniela Iliescu își va continua activitatea la fel ca și până în prezent. Ulterior, aceasta va prelua mandatul de Director General Adjunct Ariile Financiar și Risc.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025