Studiu Deloitte: pandemia a amanat doar partial planurile de achizitie e unui autovehicul nou si a scazut temporar interesul pentru masinile electrice
Data publicarii: 04-05-2021 | LifestylePandemia de Covid-19 a schimbat parțial comportamentul consumatorilor referitor la piața auto la nivel global. Potrivit celui mai recent studiu Deloitte Global Automotive Consumer Study 21 realizat pe un eșantion de 24.000 de persoane din 23 de țări din întreaga lume, consumatorii și-au amânat planurile de a achiziționa un vehicul nou iar interesul pentru mașini cu sisteme alternative de propulsie a înregistrat un regres temporar. Într-un context dominat de incertitudini sociale și mai ales economice, consumatorii au tendința de a căuta confortul unor tehnologii deja cunoscute, testate și accesibile, aici având de suferit cei din industria autovehiculelor electrice.
Potrivit sondajului amintit mai sus, cei mai prudenți sunt consumatorii de pe piețele asiatice, procentul celor care au amânat decizia de cumpărare a unui autovehicul fiind de 38% în India, 32% în Coreea respectiv 29% în China. În același timp, europenii își mențin planurile stabilite anterior, procentul deciziei de amânare fiind în continuare ridicat la nivelul a două dintre cele mai mari piețe de pe continent, acesta ridicându-se la 32% în Italia respectiv 29% în Spania.
Studiul vorbește și despre cei care s-au răzgândit pe parcurs cu privire la tipul de autovehicul pe care vor să îl achiziționeze, majoritatea orientându-se către alternative mai ieftine. Procentele din acest punct de vedere sunt cât se poate de grăitoare: Japonia (44%), China (44%), Germania (48%), Coreea (51%), SUA (55%) și India (65%).
În ceea ce privește sistemele de propulsie alternativă, electrice sau hibrid, interesul consumatorilor a crescut în țări precum Italia sau Spania (61% respectiv 62%). A scăzut însă acest interes în țări precum Germania, Belgia, Austria sau Marea Britanie, țări puternice din punct de vedere economic ale căror cetățeni înclină însă din ce în ce mai mult spre mașinile cu sisteme de propulsie clasice.
Pe lângă incertitudinile și instabilitatea economică, europenii sunt preocupați și de lipsa infrastructurii de încărcare și de autonomia limitată în ceea ce privește vehiculele electrice și hibride.
„Prudența manifestată de consumatori este firească în perioade dominate de incertitudine. În acest context, este de remarcat faptul că europenii sunt mai optimiști decât asiaticii și își mențin planurile cu privire la achiziționarea unui autovehicul nou. În privința scăderii interesului pentru mașinile electrice și hibride, explicabilă prin nevoia de stabilitate a consumatorilor, este de așteptat să fie una temporară și, odată cu restabilirea încrederii în evoluția de ansamblu a economiei, să revină și preocuparea pentru protecția mediului și, implicit, apetitul pentru acest gen de motoare.
În România, autoritățile continuă stimularea înnoirii parcului auto și în mod special înlocuirea mașinilor vechi cu unele mai puțin poluante, prin acordarea de prime (ecobonusuri) din ce în ce mai mari. În ediția din acest an, prima de casare acordată în cadrul programului Rabla Clasic a crescut de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, iar valoarea ecobonusurilor acordate a fost, de asemenea, majorată. În plus, ambele programe, Rabla Clasic și Rabla Plus, au fost flexibilizate”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania