Undelucrăm se concentrează în 2022 pe dezvoltarea serviciului de recrutare online prin investiții în machine learning și user experience

Data publicarii: 09-11-2021 | HR/Cariere
Undelucrăm.ro, este la acest moment cea mai mare comunitate din România dedicată angajatorilor. În anul care urmează, compania din spatele acestei comunități intenționează creșterea serviciului de recrutare și a bazei de date care cuprinde CV-uri, în urma observării comportamentului a peste 750.000 de utilizatori care își doresc să aplice la locuri de muncă în același loc în care se și informează despre acestea. De asemenea, compania vizează creșterea numărului de clienți, ținta pentru anul 2022 fiind de 1,7 milioane de membri în comunitatea Undelucrăm.ro

Businessul din spatele acestei platforme, respectiv platforma în sine, a fost lansată în anul 2011 de către Costin Tudor, platforma online devenind între timp cea mai mare și mai complexă comunitate din țara noastră dedicată angajatorilor. Menționăm de asemenea că începând cu anul 2019, compania s-a extins în regiune și în alte țări europene precum Grecia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova și Ucraina.

“Am observat că utilizatorii noștri vor să știe cât mai mult despre angajatori (mediu de lucru, oportunități de carieră, salarii și beneficii) și, totodată, vor ca aceștia să se implice, să răspundă recenziilor sau întrebărilor candidaților de la interviuri. Pe de altă parte, își doresc să petreacă cât mai puțin timp și în cât mai puține medii online, vor să aplice la joburi în același loc în care se informează despre ele. Ne dorim să oferim candidaților un serviciu complet și tocmai de aceea punem tot mai mult accentul și pe serviciul nostru de căutare de joburi. Startul acestei repoziționări este România, dar vom face acest pas în fiecare țară în care suntem prezenți pe măsură ce cresc și celelalte platforme locale”, a declarat Costin Tudor, CEO și fondator al Undelucram.ro.

Platforma vine și cu o serie de noutăți pentru piața locală a muncii, una dintre acestea fiind un concept nou care oferă candidaților posibilitatea de a aplica la companiile de care sunt interesați pe poziții pe care acestea nu le-au deschis încă.

“Un avantaj care susține această direcție este faptul că avem foarte multe date despre utilizatori (candidați, angajați, angajatori), iar algoritmul platformei aduce în față informații de interes pentru fiecare dintre părți. Este un algoritm care se bazează pe machine learning și procesează în timp real datele pe care le avem. De aceea, în 2022 vom investi foarte mult în acest algoritm, dar și în experiența utilizatorului. Pentru anul viitor vizăm dezvoltarea platformelor în toate țările în care suntem prezenți, în privința numărului de utilizatori, recenzii, joburi listate, aplicanți la joburi și la companii. De asemenea, vrem să ne extindem și în șase țări noi din regiunea arabă”, adaugă Costin Tudor.

De asemenea, potrivit managerilor Undelucrăm.ro, platforma este deosebit de atractivă și ca urmare a cantității de informații care sunt create și publicate cu ajutorul membrilor comunității.

“Utilizatorii se pot informa, pot găsi recenzii de la angajați și candidați, pot găsi intervale salariale și informații despre extra-beneficii, au la dispoziție un comparator de salarii (Salariometru) prin care își pot raporta salariul cu alți angajați de pe aceeași poziție, au acces la comunitatea colaborativă Cumlucram. Iar angajatorii vor primi candidați informați, așadar mai relevanți si cu o potențială rată de retenție mult mai mare”, explică Costin Tudor.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG