Companiile trebuie să-și evalueze activele acum, altfel riscă impozite mai mari în viitor
Data publicarii: 26-12-2021 | ImobiliareO dată cu creșterea explozivă a materialelor de construcții, au crescut și indicii după valoarea cărora se stabilește cota de impozitare a clădirilor. Aceste majorări vor fi resimțite din plin de agenții economici sub forma impozitelor pe proprietate pe care vor trebui să le plătească către autoritățile locale. Din această cauză, Alex Milcev, lider asistență fiscală și juridică în cadrul EY România, le recomandă companiilor să realizeze cât mai repede evaluarea proprietăților, chiar dacă se află încă în termenul legal de cinci ani. Astfel, ei vor putea ține costurile sub control în condițiile în care specialiștii nu anticipează scăderi de prețuri la materialele de construcție nu doar pe termen scurt ci și pe termen mediu.
Potrivit Codului Fiscal, impozitul pe clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice, se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2% din valoarea impozabilă a clădirii.
Potrivit Ghidului GEV 500, pe care se bazează evaluatorii profesioniști, membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România – ANEVAR, valoarea impozabilă este un ”tip al valorii estimat în scopul impozitării clădirilor nerezidențiale deținute de persoane fizice sau juridice și a clădirilor rezidențiale deținute de persoane juridice”. Aceasta se stabilește aplicând abordarea prin cost pentru valoarea impozabilă care la rândul ei constă într-o estimare a costului de nou din care se deduc după caz deprecierea fizică și cea funcțională a clădirii. De asemenea, potrivit aceluiași ghid, evaluatorul trebuie să aleagă între două tipuri de cost nou: costul de înlocuire și cel de reconstrucție și să utilizeze în mod consecvent unul dintre ele în aplicarea acestei abordări. Pentru a evalua în mod corect, evaluatorul are la dispoziție o serie de surse, cea mai importantă dintre acestea fiind cataloagele IROVAL. Pe de altă parte, la o scurtă privire, remarcăm creșteri semnificative care au intervenit în catalogul IROVAL valabil până în luna iulie 2022, majorări care variază între 3% în cazul instalațiilor și ventilațiilor unui magazin și pot urca până la 60% în ceea ce privește costurile cu infrastructura unui hotel, spre exemplu.
În acest context, spune Alex Milcev, „devine o certitudine faptul că, anul viitor în iulie, valorile indicilor de ajustare din cataloagele IROVAL vor avea o altă valoare, ceea ce va crește suplimentar valoarea impozabilă a clădirilor, deci și a impozitelor ce vor trebui achitate. La toate acestea, se va adăuga și inflația – 7,8% în 2021, comparativ cu noiembrie 2020. Astfel, am recomanda companiilor să se pună la adăpost, realizând cât mai curând posibil evaluarea clădirilor pe care le utilizează în business. Prețul unei evaluări tot va trebui suportat la un moment dat – dacă nu acum, atunci în anul viitor, 2022 sau în 2023. Însă amânarea exercițiului va duce la un nou punct de referință și, deci, la creșteri foarte mari de impozit. Iar, în cazul acesta, timpul înseamnă bani – la propriu”.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- CEO Survey 2022: Ponderea directorilor generali din România care se așteaptă la o încetinire a creșterii economice s-a dublat, de la izbucnirea războiului în Ucraina
- First Bank: rezultate financiare 2021
- Banca Transilvania: rezultate financiare pe primele 3 luni ale anului
- Revenire exploziva in HoReCa: peste 11.000 de joburi noi de la ridicarea restrictiilor
- Comunicat: ING Bank a acordat un credit de 8,5 milioane euro grupului Promateris
- Deloitte si Reff & Asociatii au asistat Knauf Insulation in preluarea fabricii de vata minerala de sticla Gecsat
- EY România: Declarația Unică 2022. Ce ar trebui să știe contribuabilii, mai ales cei care găzduiesc refugiați - punct de vedere
- eJobs: 1 din 2 angajați din Inginerie câștigă peste 4.000 de lei net
- Studiu EY: 43% dintre angajați dispuși să renunțe la locul actual de muncă pentru un salariu mai mare, condiții mai bune și flexibilitate
- Schneider Electric rămâne concentrat pe transformările din domeniul sustenabilității, în primul trimestru al anului 2022
- Declaratie de presa NN Pensii
- Compania de car-sharing electric SPARK a contribuit la o reducere de 7.300 de tone de emisii nocive
- Analiză PwC: Transformările prin care trec companiile de servicii financiare și valul de active în dificultate anunță creșterea activității M&A în acest sector, inclusiv în România
- AVBS Credit: Peste 40% din creditele ipotecare acordate de bănci vor fi intermediate de brokerii de credite, până la finalul anului
- Cushman & Wakefield Echinox: Valoarea cumulată a activelor evaluate în 2021 a crescut cu 40%, pe fondul câștigării unor proiecte de dimensiuni mai mari