Raport: Un sfert dintre tinerii între 18 și 24 de ani la nivel mondial și-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei
Data publicarii: 11-01-2022 | EconomiePotrivit raportului „Reaching YES. Addressing the youth employment and skilling challenge” realizat de PwC, Generation Unlimited și UNICEF, aproape un sfert din tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, la nivel mondial, aproximativ 325 de milioane de persoane, au avut veniturile diminuate sau și-au pierdut chiar locurile de muncă din cauza pandemiei. Pe termen mediu și lung, automatizarea este principala amenințare cu care se confruntă aceștia.
Același raport relevă faptul că în ciuda creșterii cu aproximativ 30% a numărului de tineri care fac parte din această categorie în perioada 1999 și 2019, rata de angajare în rândul acestora a scăzut cu 12% în aceeași perioadă.
Mai mult, dintre tinerii angajați în prezent mulți au joburi remunerate cu salarii mici, condiții de muncă periculoase și cu siguranță redusă. De altfel, aceștia au fost și cei mai expuși la a-și pierde locurile de muncă în perioada pandemiei de Covid-19. Dintre cei care ocupă astfel de poziții formale, mare parte sunt angajați pe poziții sub pregătirea lor deoarece nu au competențele necesare angajatorilor. Sunt și cazuri însă în care ofertele pentru poziții care li s-ar potrivi sunt prea mici.
Situația nu se prezintă deloc bine nici la nivelul țării noastre unde, potrivit Institutului Național de Statistică, în trimestrul al doilea al anului trecut, rata de ocupare a tinerilor de 15-24 de ani a fost de 22%, de 3 ori mai mică decât rata de ocupare a populației generale, de 62,4%.
”Tranziţia de la școală la piaţa muncii este dificilă pentru mulți tineri fie pentru că s-au pregătit pentru profesii unde oferta este prea mică, fie pentru că aptitudinile lor sunt nealiniate cu așteptările angajatorilor, fie pentru că nu vor să urmeze alte programe de învățare, considerând că studiile formale sunt suficiente. Cu alte cuvinte există un decalaj între ceea ce oferă economia reală și competențele generațiilor care intră pe piața muncii. Situația riscă să devină mai complicată în contextul digitalizării accelerate care va necesita o pregătire tot mai sofisticată, însemnând competențe tehnice, dar și creativitate, comunicare, gândire critică și capacitate de a rezolva probleme. Atât sistemele de educație formală, cât și angajatorii au o misiune și o responsabilitate de a ajuta tinerii să se integreze pe piața muncii”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
Cât privește automatizarea, mare parte din locurile de muncă ocupate de tineri în prezent riscă să fie înlocuite cu procese automatizate. Îngrijorător este de asemenea faptul că la nivel global, 63% dintre tinerii între 15 și 24 de ani nu au acces la Internet acasă, pentru a putea învăța competențe digitale de bază. În schimb, potrivit raportului CEO Survey 2021, 83% dintre directorii generali, la nivel global, au în vedere creșterea investițiilor în automatizare. Și în România, 40% dintre aceștia au declarat că au în vedere creșterea productivității prin automatizare.
Potrivit acestora, disponibilitatea abilităților cheie reprezintă o amenințare pentru dezvoltarea organizațiilor, 82% dintre ei manifestându-și îngrijorarea din acest punct de vedere. Astfel, 31% din directorii generali din România sunt interesați să asigure competențele necesare angajaților, crescând astfel posibilitatea acestora de a se adapta la realitatea dinamică și cât se poate de incertă din prezent.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial