Cushman & Wakefield Echinox: Valoarea cumulată a activelor evaluate în 2021 a crescut cu 40%, pe fondul câștigării unor proiecte de dimensiuni mai mari
Data publicarii: 05-05-2022 | ImobiliarePeste 380 de proprietăți în valoare totală cumulată de peste 5,5 miliarde de euro au fost evaluate în anul 2021 de către departamentul de evaluări al companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Raportat la anul precedent, 2020, portofoliul departamentului respectiv a înregistrat o creștere de 10% din punct de vedere al numărului de proprietăți. Pe de altă parte, valoarea cumulată a activelor evaluate a crescut cu peste 40% pe fondul câștigării unor proiecte de dimensiuni mai mari.
„Evoluția pieței imobiliare din România în timpul pandemiei, dar și în contextul conflictului din Ucraina, a fost în general una pozitivă, sectorul spațiilor industriale și logistice și cel rezidențial înregistrând creșteri. Piețele de retail și de office au înregistrat evoluții diferite, proprietățile de top menținându-și sau chiar apreciindu-și valoarea, în timp ce proiectele secundare au avut de suferit de pe urma restricțiilor și schimbărilor din piață,” a declarat Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting, Cushman & Wakefield Echinox.
Cea mai mare compresie a yeld-urilor premium a fost înregistrată anul trecut pe segmentul industrial, acestea scăzând cu aproximativ 75 - 100 puncte de bază. Pe de altă parte, se constată și o creștere a cererii de spații logistice, principalii investitori orientându-se pe livrarea de noi spații în contextul unei rate de neocupare scăzute pe acest segment.
În același timp, cei de la Cushman & Wakefield Echonox au constatat o compresie a yeld-urilor pentru proprietățile prime pe segmentul de retail dar și un avans al vânzărilor retailerilor din anumite domenii. Schimbări majore au fost generate în peisajul retailului din țara noastră și pe fondul creșterii pronunțate a comerțului online și modificarea comportamentului consumatorilor din ultimii doi ani. Astfel, deși parcurile de retail câștigă teren, nu același lucru îl putem spune și despre mall-urile clasice din mediul urban care au încă mult de recuperat pentru a ajunge la rezultatele financiare din perioada care a precedat pandemia de Covid-19 și restricțiile de circulație care i-au urmat.
„Într-o piața foarte concurențială, și în condițiile excepționale ale pandemiei, Cushman & Wakefield Echinox a traversat un 2021 aglomerat, făcând față în mod excelent provocărilor generate de includerea unor noi clienți în portofoliul companiei. Oferind acoperire națională, Cushman & Wakefield Echinox are o echipă consolidată și stabilă, cu o experiență medie de peste 18 de ani în domeniul evaluărilor de proprietăți imobiliare”, se arată într-un comunicat oficial al companiei.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Producătorul român Bico Industries se află în negocieri avansate pentru preluarea Iranga Technologijos din Lituania
- Daniel Simion este noul Country Manager pentru divizia Bolt Business
- Studiu Deloitte: Romania ramane printre statele europene cu cele mai ieftine locuinte. Suntem printre putinele tari in care cel mai scump oras nu este capitala
- Schneider Electric ocupă locul 1 în Top 25 Gartner(R) Supply Chain: Europa Top 15, pentru al treilea an consecutiv
- Studiu Deloitte: vizionarea programelor TV si a filmelor acasa ramane activitatea preferata de divertisment pentru consumatorii de toate varstele
- Deloitte Romania a asistat investitorul imobiliar Hili Properties in preluarea Baneasa Real Estate, proprietarul cladirii de birouri MIRO
- Sondaj EY România: Marile companii locale vor face investiţii pentru a se proteja de atacuri cibernetice şi impactul lor asupra datelor financiar-fiscale
- Opinie Deloitte: Schimbari majore la impozitarea in domeniul HoReCa si a microîntreprinderilor. Ce regim fiscal alegem?
- Studiu Deloitte: pesimism mai puternic decat la inceputul pandemiei vizavi de conditiile economice in randul firmelor de capital privat din Europa Centrala
- Cushman & Wakefield Echinox: DPD a închiriat 3.500 mp spații de depozitare în VGP Park Arad
- Consumatorii renunță mai ușor decât înainte de pandemie la un brand după doar o experiență negativă. Interacțiunea umană rămâne importantă pentru loialitate
- BASF are din nou o crestere puternica a veniturilor in ciuda preturilor in crestere la materii prime si energie
- Opinie Deloitte: Digitalizarea ANAF – ce obligatii au contribuabilii vizati de RO e-Transport?
- EY România: Importatorii europeni obligați să realizeze activități de “due diligence” pentru achizițiile de mărfuri rusești
- Psiholog, Elena Ungureanu: Gestionarea echilibrului dintre carieră și viața personală este o problematică de ordin psihic deoarece procesul în sine implică trasarea de limite