Creșterea costului vieții îi obligă pe consumatori să își restrângă controlul asupra finanțelor și să devină creativi în ceea ce privește sustenabilitatea
Data publicarii: 16-07-2022 | EconomiePotrivit celui mai recent indice EY Future Consumer Index (FCI), consumatorii la nivel global se pregătesc de o perioadă de criză financiară, pe fondul încrederii economice scăzute și a prețurilor din ce în ce mai mari pentru produsele de bază obligându-i să își controleze mai bine finanțele.
Pentru cea de-a zecea ediție a acestui studiu, au fost chestionați 18.000 de consumatori din întreaga lume în perioada cuprinsă între 18 mai și 7 iunie 2022. Potrivit acestuia, 79% dintre respondenți se arată preocupați de propriile finanțe în vreme ce 62% dintre aceștia se așteaptă la o creștere semnificativă în ceea ce privește costurile vieții în următoarele șase luni. Sunt preocupări care afectează toate nivelurile de venituri, de la cele mici (87%) și până la venituri mari (64%).
Totodată, studiul relevă o perspectivă economică pesimistă din partea piețelor occidentale în comparație cu cele emergente, în condițiile în care încrederea consumatorilor la nivel global este în scădere. Mai concret, 54% din consumatorii din SUA, 65% din Regatul Unit, 84% din Germania și 85% din Franța, sunt de părere că viața va rămâne la fel sau se va înrăutăți în următorii trei ani. La polul opus se află cei din Brazilia (21%), India (24%), Arabia Saudita (37%) și China (38%), care manifestă niveluri mai mici de pesimism din acest punct de vedere. Cu toate acestea, mentalitatea de urgență permanentă adoptată de consumatori odată cu pandemia de Covid-19, continuă să se manifeste și să fie prezentă la nivel global.
„Sectorul bunurilor de larg consum se află din nou la o răscruce de drumuri. Văzând cum consumatorii caută să preia controlul asupra finanțelor lor și să facă față inflației în creștere, producătorii și comercianții deopotrivă vor trebui să acționeze agil şi rapid pentru a adresa temerile consumatorilor, în special cele legate de preț, folosindu-se de brandurile private ca o ancoră pentru loialitatea clientelei. Fidelizarea consumatorilor va ajuta furnizorii să culeagă beneficiile atunci când clienții se vor putea întoarce cu mai multe venituri disponibile”, a declarat Georgiana Iancu, Partener, Lider Consumer Products & Retail, EY România.
„O altă provocare pentru sectorul bunurilor de larg consum este aceea de a asigura sustenabilitatea produselor la preţuri accesibile. Şi nu în ultimul rând, odată cu extinderea online-ului peste offline, comercianții vor trebui să investească în securitatea cibernetică în toate elementele afacerii lor pentru a putea capta beneficiile accesului la datele şi preferințele consumatorilor – neîncrederea vizavi de protecția datelor arătată chiar şi în rândul consumatorilor tineri, cu un apetit mai mare pentru experiențe digitale de consum, ridică un semnal de alarmă pentru comerțul online şi o zonă de focus pentru operatorii care acționează în domeniu,” a adăugat aceasta.
În condițiile în care costurile cu viața cresc de la o săptămână la alta, 35% dintre consumatori cred că nu vor avea suficienți bani pentru a-și cumpăra și altceva decât bunurile de necesitate imediată (cele necesare pentru trai).
Mai mult, 33% declară că vor încerca noi branduri pentru a-și ajusta bugetul la noua situație de pe piață în vreme ce 21% vor trece la branduri private sau mărci proprii pentru a contracara problemele cu care se confruntă.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial