Deloitte Romania a asistat investitorul imobiliar Hili Properties in preluarea Baneasa Real Estate, proprietarul cladirii de birouri MIRO
Data publicarii: Astazi, 11-08-2022 | ImobiliareAceasta este situată pe DN1 și are o suprafață de 24.700 de metri pătrați. Conform acordului dintre cele două părți contractante, în următorii doi ani, Hili Properties va prelua și restul de 25% din acțiunile Băneasa Real Estate. Tranzacția a fost semnată în luna august 2022.
„Echipa Deloitte România a dat dovadă profesionalism la cel mai înalt nivel și de sprijin pe tot parcursul procesului care a dus la finalizarea preluării acestui nou activ din portofoliul nostru. Parteneriatul solid și colaborarea cu Deloitte de care ne-am bucurat au fost fundamentale pentru succesul acestui proiect ambițios”, a spus George Kakouras, Managing Director, Hili Properties.
Cât privește compania Deloitte România, aceasta a oferit servicii de due diligence financiar și fiscal, consultanță cu privire la toate aspectele fiscale și financiare legate de contractul de vânzare-cumpărare. Echipa Deloitte de consultanță financiară a fost formată din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Miruna Ciocea, Director Adjunct, și Laura Necșuliu, Senior Associate în vreme ce echipa de consultanță fiscală a fost formată din Dan Bădin, Partener, Alexandra Smedoiu, Partener, Mihaela Iacob, Senior Manager, și Ana Bică, Consultant Senior, din practica de servicii fiscale.
„A fost o plăcere să lucrăm cu managementul Hili Properties la această tranzacție de referință pentru piața imobiliară din România. Cred că profesionalismul și dedicarea tuturor părților implicate - fie că este vorba de părțile implicate în tranzacție sau de consultanți - au contribuit la obținerea rezultatului dorit într-un mod eficient și rapid. Acesta este un proiect care demonstrează încă o dată că piața românească este atractivă pentru investitorii străini, în ciuda unor provocări generate de situația geopolitică din regiune”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.
Valoarea portofoliului Hili Properties crește astfel de la 174 milioane de euro la 234 milioane de euro în urma achiziției clădirii de birouri MIRO. În România, compania mai deține și clădirea ART Center din București, clădire care găzduiește un spital privat. Pe lângă proprietățile din țara noastră, la nivel european, Hili Properties deține active imobiliare comerciale oferite spre închiriere în țări precum Malta, Lituania, Letonia și Estonia. Portofoliul acesteia este format din 23 de proprietăți cu destinații variate precum centre comerciale, unități medicale, clădiri de birouri, restaurante dar și o fabrică industrială.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil