Comunicat de presă: Studiu: 39% dintre angajați și candidați primesc cel puțin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 74% sunt abordați de recrutori de câteva ori pe an
Data publicarii: 10-02-2023 | HR/CariereAnul care a trecut, 2022, a fost unul dintre cei mai buni din toate punctele de vedere pentru candidați și angajați prin prisma numărului mare de joburi disponibile în piață dar și a eforturilor pe care angajatorii le-au făcut pentru a atrage și a reține oameni noi. Au crescut salariile, s-au diversificat pachetele de beneficii extrasalariale, flexibilitatea legată de programul de muncă a devenit o certitudine. Astfel, potrivit celui mai recent studiu realizat la nivel global de The Network, Boston Consulting Group și eJobs România, aproape 70% dintre respondenți simt că piața muncii continuă să le fie favorabilă, că balanța este puternic înclinată în favoarea lor în negocierile pe care le au cu angajatorii.
„Studiul a fost realizat pe un eșantion de 90.000 de candidați și angajați din 160 de țări, iar răspunsurile lor oglindesc fidel ceea ce am resimțit și noi pe parcursul întregului an 2022, dar și de la începutul lui 2023 încoace. Respectiv faptul că traversăm poate cea mai bună perioadă în care poți să îți schimbi jobul și în care poți să alegi o variantă care ți se potrivește cu adevărat. Asta în contextul în care 39% dintre participanții la studiu au declarat că primesc lunar cel puțin o invitație la un interviu de angajare, iar 74% spun că sunt abordați de câteva ori pe an de recrutori”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Potrivit aceluiași studiu amintit mai sus, mai bine de jumătate din candidați și angajați spun că sunt în poziția de a refuza oferte atrăgătoare din punct de vedere financiar dacă experiența de la interviul de angajare le-a lăsat un gust amar. De asemenea, pe fondul unui istoric pozitiv al ultimelor 12 luni, aceștia privesc optimist la eventualele negocieri salariale dinaintea unei angajări.
„69% cred cu tărie că, inclusiv după ce au primit oferta financiară din partea angajatorului, pot ajunge să obțină, în final, un salariu mai mare pentru că știu că există în piață un deficit de candidați și, din acest motiv, companiile sunt mai flexibile și dispuse să pluseze la salariu. Doar 14% sunt de părere că angajatorii sunt cei care dețin avantajul competitiv în negocieri”, mai spune Roxana Drăghici.
Un alt sondaj realizat de eJobs în luna octombrie relevă un grad similar de optimism, 65% dintre respondenți susținând că și-ar putea găsi un nou job în mai puțin de două luni.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile aproximativ 30.000 de locuri de muncă.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online