Analiză sectorială EY România: Randamentele așteptate de investitori au înregistrat o tendință de creștere pe parcursul anului 2022
Data publicarii: 08-03-2023 | EconomiePotrivit analizei sectoriale EY România, conturată în a doua parte a anului 2021, tendința crescătoare a costului capitalului s-a făcut remarcată și pe parcursul primelor trei trimestre ale anului trecut, fiind întreruptă doar în cel de-al patrulea.
Raportându-ne la perioadele similare ale anului 2021, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în ceea ce privește costul capitalului în sectorul serviciilor medicale (+7,7 p.p.) și cel al tehnologiei informației (+4,6 p.p.) În ultimul trimestru al anului 2022 observăm de asemenea variații semnificative în sectorul proprietăților imobiliare și al materiilor prime, pe fondul generalizat al scăderii de randament comparativ cu trimestrul al treilea.
Pe parcursul anului trecut s-au deteriorat de asemenea și perspectivele privind economia mondială, principalul eveniment declanșator fiind războiul din Ucraina. Cu efect pe întregul lanț valoric, s-au făcut resimțite și presiuni asupra prețurilor mărfurilor pe fondul inflației mai ridicate și a creșterii economice modeste, cel puțin comparativ cu anii precedenți.
Pe de altă parte, spre finalul anului am avut parte de o evoluție economică superioară estimărilor precedente, activitatea din sectoarele critice fiind impulsionată în mare parte prin măsuri guvernamentale. Astfel, pentru perioada imediat următoare se conturează o creștere economică timidă influențată în mare măsură și de impactul înăspririi politicilor monetare.
„Comparativ cu trimestrele anterioare ale anului 2022, observăm o stagnare relativă a randamentelor așteptate de investitori în contextul ultimelor evoluții macroeconomice și geopolitice. Chiar dacă dobânzile de referință ale băncilor centrale au continuat să fie majorate și este posibil să fie majorate și în continuare, împingând costurile de împrumut la cel mai mare nivel de după 2008, se remarcă faptul că pașii de creștere sunt la niveluri mai scăzute față de deciziile anterioare. Exceptând sectorul serviciilor medicale, al tehnologiei informației și cel al produselor industriale, toate celelalte sectoare analizate au înregistrat scăderi ale costului capitalului în acest trimestru”, declară Ileana Guțu, Partener și Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România.
„În ciuda reducerii ritmului de creștere a produsului intern brut al României observat în trimestrul al patrulea al anului 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut şi în contextul prelungirii conflictului din Ucraina, acesta denotă totuși o creștere robustă. Pentru anul 2022, ajustările de creștere economică sunt de natură pozitivă - ultima ajustare fiind de 0,3 p.p., de la 4,6% la 4,9% - pe fondul aportului semnificativ al sectorului construcțiilor, dar și al creșterii investițiilor raportate în ultima parte a anului. Chiar dacă un scenariu prudent în ceea ce privește evoluția economiei pentru perioada următoare este probabil, pe fondul presiunilor inflaționiste, al contracției economice în Europa, al problemelor aferente lanțurilor de aprovizionare și al evoluției prețurilor la energie, considerăm că o creștere a investițiilor prin intrările de fonduri europene - programe operaționale și PNRR - poate constitui un punct de susținere solid pentru creșterea economică din acest an”, declară Ileana Guțu.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial