Studiu Deloitte: in ciuda temerilor legate de inflatie, a problemelor de pe lanturile de aprovizionare si a cresterii costurilor, increderea in evolutia economiei creste usor
Data publicarii: 18-04-2023 | EconomiePotrivit studiului Deloitte Private Equity (PE) Confidence Survey, încrederea în economie crește ușor în ciuda faptului că 79% dintre cei care au participat la acest sondaj se așteaptă la o înrăutățire a climatului economic în perioada următoare. Pe de altă parte, procentul pesimiștilor, cel puțin din acest punct de vedere, era de 86% în vara anului trecut deci, semnificativ mai mare.
Discutăm astfel despre o creștere a încrederii în evoluția economiei în ciuda problemelor cu care se confruntă lanțul de aprovizionare, a inflației și a costurilor din ce în ce mai ridicate cu energia, forța de muncă sau materia primă. De asemenea, ca urmare a ritmului de creștere din ultimii ani dar și a rezilienței sale istorice, Europa Centrală se află într-o situație relativ stabilă, suficient de bună pentru a-i permite să facă față provocărilor care apar pe parcurs.
Studiul amintit mai sus subliniază de asemenea faptul că Europa Centrală a continuat să înregistreze unele dintre cele mai mari creșteri de PIB-uri din țările dezvoltate, chiar și în perioade marcate de multe riscuri precum cea a crizei financiare globale pornite în 2009 ori perioada de după Covid-19. Această reziliență poate fi cauzată de gradul mic de îndatorare, ponderea datoriei publice în PIB în țările din Europa Centrală fiind estimată la 58% în 2022 față de 95% cât este în zona Euro.
„Atenuarea atâtor șocuri a fost o sarcină dificilă pentru întreaga piață, iar investitorii nu fac excepție. Însă studiul nostru arată că reacția lor inițială, caracterizată prin suspendarea temporară a investițiilor și printr-o atitudine extrem de prudentă, a fost urmată de o revenire destul de rapidă a sentimentului de încredere.
Acum, jucătorii de private equity din Europa Centrală sunt și mai experimentați, după ce au trecut prin criza financiară globală, prin pandemie și prin efectele războiului, iar echipele lor de management știu cum să treacă peste perioade de schimbări majore și peste obstacole. La rândul lor, companiile au învățat să reziste și chiar să continue să se dezvolte în perioade dificile, iar firmele de capital privat se află într-o poziție ideală pentru a le sprijini”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.
Peste 80% dintre cei care au participat la sondajul Deloitte sunt de părere că anul 2023 va fi un an bun pentru investiții, crescând de asemenea și încrederea în eficiența financiară a acestora, de la doar 8% în vara anului 2022 la aproape două treimi din respondenți. S-a redus de asemenea la jumătate și numărul celor care se așteaptă la un declin al câștigurilor de pe urma investițiilor, de la 27% în vară la doar 14% în prezent.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online