Analiză sectorială EY România: Randamentele așteptate de investitori înregistrează evoluții fluctuante, în contextul creșterii ratelor de dobândă de politică monetară și ale nivelurilor inflației în Europa
Data publicarii: 25-09-2023 | EconomiePotrivit unei analize recente realizate de EY România, majoritatea industriilor continuă să înregistreze o scădere a costului capitalului. Această tendință a fost constatată încă din a doua parte a anului 2021 și continuă să se manifeste și în prezent. Pe de altă parte, evoluțiile diferă în funcție de sectorul analizat cu această ocazie.
Astfel, la finele primelor șase luni ale acestui an (2023), cele mai scăzute randamente sunt înregistrate la nivelul sectoarelor de telecomunicații și tehnologia informației. La polul opus se clasează sectorul serviciilor medicale și cel al serviciilor financiare, care au parte de cele mai ridicate randamente.
Raportându-ne la anul trecut, cele mai mari scăderi ale costului capitalului au fost înregistrate în sectorul materiilor prime și cel al bunurilor de larg consum, cu un minus de 3,5 pp respectiv 3,1 pp. Pe trend descendent s-au aflat de asemenea și sectorul proprietăților imobiliare, și cel energetic, cu scăderi de 1,9pp respectiv 1,2 pp.
S-au înregistrat și creșteri ale costului capitalului, cele mai mari fiind raportate la nivelul sectorului financiar și cel al bunurilor de larg consum.
„Volatilitatea macroeconomică actuală, cu semne pozitive pe partea de ofertă, dar cu perspective geopolitice încă incerte și un potențial de încetinire a creșterii economice, a determinat ca randamentele așteptate de investitori să evolueze diferit, înregistrând scăderi pentru majoritatea sectoarelor, însă și cu creșteri semnificative pentru anumite sectoare, precum sectorul financiar sau industria bunurilor de consum. Pe fondul contextului macroeconomic și geopolitic actual, ne așteptăm ca abordarea prudentă a investitorilor să continue și acest lucru se va reflecta în evoluțiile viitoare ale randamentelor. Adaptabilitatea va rămâne un aspect important și în perioada următoare”, declară Ileana Guțu, Partener și Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România.
În cel de-al doilea trimestru al acestui an, băncile centrale au continuat să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera creșterea ratei inflației. Aceasta pare să fi atins un nivel maxim spre finalul primelor șase luni, cu un nivel ridicat al inflației de bază.
Cu toate acestea, economia țării noastre a continuat să dea dovadă de reziliență chiar dacă ne aflăm într-un context global dificil.
„Evoluțiile mixte ale multiplicatorilor financiari indică prezența unui mediu volatil în piață. Efectele evenimentelor din prima jumătate a anului din anumite sectoare sunt încorporate în nivelul multiplicatorilor, precum sectorul serviciilor financiare, care a crescut. Totodată, în ciuda semnalelor pozitive de tipul tendința dezinflaționistă începută în trimestrul II 2023, observăm în continuare o erodare a stabilității macroeconomice și previziuni mai reduse de creștere economică, atât pentru România, cât și pentru țările vecine”, declară Ileana Guțu.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial