Opinie Deloitte: Directiva europeana privind impozitul minim pe profit - o schimbare majora in fiscalitatea internationala si impactul sau in Romania

Data publicarii: 02-11-2023 | Economie
Recent, Guvernul și-a asumat o lege cu privire la impozitul pe cifra de afaceri, o lege care conține prevederi deja în vigoare. Acestora li se adaugă un nou proiect legislativ care vizează implementarea regulilor stabilite la nivelul Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică privind impozitul minim pe profit la nivel global, începând de la 1 ianuarie 2024. Crește astfel în complexitate Codul Fiscal.

Iar, ca urmare a acestui nou proiect de lege, impozitul suplimentar național, se va aplica grupurilor naționale și multinaționale de companii care au cifre de afaceri consolidate mai mari de 750 de milioane de euro pe an.

„În ultimii ani, odată cu dezvoltarea accelerată a economiei globale, s-a creat o competiție acerbă între state pentru atragerea investițiilor, inclusiv cu ajutorul unei componente fiscale, precum acordarea unor facilități fiscale și diminuarea cotelor de impozit pe profit. În acest context, s-a dezvoltat inițiativa OCDE care vizează asigurarea echității fiscale la nivel global, astfel încât profiturile marilor societăți să fie taxate în țările din care sunt obținute”, scrie Ana Petrescu-Mujdei, Senior Manager, Impozitare Directă, Deloitte România.

De mai bine de zece ani, OCDE a propus un plan pentru combaterea erodării bazei impozabile și a transferului de profituri. Astfel, țările europene, printre care se include și România, s-au angajat să implementeze o reformă fiscală care să aibă la bază doi piloni principali. Pilonul I - relocarea parțială a drepturilor de impozitare către statele din care sunt obținute veniturile. Aici se integrează în mod special giganții din domeniul tehnologiei, care stagnează. Pilonul II - aplicarea unui impozit minim pe profit la nivel global în procent de 15% (în curs de implementare). Acesta din urmă are ca obiectiv principal o concurență echitabilă între companii și state, asigurând o colectare minimă de 15% din profit în fiecare țară în care un grup operează.

„Chiar dacă în țara noastră cota de impozitare este de 16%, datorită unor deduceri suplimentare (precum deducerea pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, creditul fiscal din sponsorizare sau creditul fiscal pentru achiziționarea caselor de marcat), cota efectivă poate coborî chiar sub nivelul minim de 15%. Este important de menționat faptul că și pentru societățile care înregistrează pierdere fiscală în 2024 este posibil să apară un impact din perspectiva impozitului minim global datorat, prin urmare este necesară o analiză specifică la nivelul fiecărei societăți eligibile.Totodată, sunt prevăzute anumite excepții, cum ar fi societățile dintr-un grup care înregistrează în România o cifră de afaceri mai mică de zece milioane de euro și un profit contabil mai mic de un milion de euro, care nu vor datora un impozit suplimentar. De asemenea, filialele din grupurile care pregătesc deja raportarea CbCR (country-by-country reporting) vor avea parte de un proces simplificat”, adaugă Ana.

„În concluzie, impozitul minim pe profit la nivel global (Pillar Two) reprezintă o schimbare semnificativă în peisajul fiscal internațional, având un impact major asupra modului în care companiile își gestionează obligațiile fiscale și modelul de afaceri. Societățile din România care fac parte din grupuri multinaționale trebuie să se adapteze la această nouă realitate fiscală și să se asigure că se conformează la noile cerințe, deloc simple”, conchide ea.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: