Toleranta la risc, doar unul din factorii strategiei investitionale

Discutiile despre risc sunt axate in mare masura pe doua intrebari: 1. Cat de mult risc poti tolera din punct de vedere psihic; 2. Cat de mult risc poti sa-ti asumi efectiv. Raspunsul la prima intrebare nu se suprapune intotdeauna pe raspunsul celei de-a doua.

Adesea toleranta la risc este folosita ca factor-cheie in determinarea modului de alocare a capitalului investit. O analiza mai atenta arata insa ca pentru o strategie investitionala pe termen lung ar trebui luati in calcul alti doi factori: capacitatea financiara pentru risc si riscul optim.

Toleranta la risc este o masura a capacitatii investitorului de a accepta un risc mai mare in schimbul unei profit potential mai mare. Toti cei cu o mare toleranta sunt identificati cu investitorii agresivi, dispusi sa accepte pierderea capitalului in cautarea de profituri consistente. In schimb, toleranta scazuta este numita de brokeri "aversiune la risc" iar cei din aceasta categorie au o atitudine conservatoare, aratandu-se mai interesati de siguranta capitalului.

Trebuie precizat ca niciuna din categorii, in forma concentrata, nu poate fi considerata cea mai buna. Un investitor cu mare toleranta va urmari portofoliile cu potential de profit ridicat chiar daca realizeaza ca este si un mare potential de pierdere. Totodata, acesta nu isi va vinde actiunile imediat ce piata incepe sa se agite, fata de un individ cu aversiune la risc, care va cauta sa scape de actiuni imediat ce simte un pericol.

Toleranta la risc este o masura a gradului de risc pe care ti-l poti asuma din punct de vedere psihologic si nu trebuie confundat cu gradul de risc pe care ar trebui sa ti-l asumi. Vorbim de al doilea factor al strategiei, capacitatea financiara pentru risc.

Acest al doilea atribut al riscului poate fi masurat in mai multe feluri: orizontul de timp, lichiditatea, venitul, starea de sanatate etc. Persoanele care doresc o investitie usor de transformat in lichiditati sunt constranse sa isi diminueze expunerea la risc. Ele sunt fortate sa evite plasarile cu un bun potential de profit pentru ca sunt auto-limitate de criteriul lichiditatii. Pe termen lung volatilitatea pietei se uniformizeaza, iar profiturile se vor misca spre media istorica.

Toti cei cu venituri mari si cu o sanatate buna isi pot permite investitii cu risc mai mare, deoarece au surse permanente de venit, indiferent de conditiile pietei. Tot asa procedeaza si investitorii tineri, cu fonduri limitate de investire. Ei au capacitatea de risc crescut pentru ca au la dispozitie un orizont de timp mai lung. O scadere pe termen scurt poate fi rebalansata pe term lung.

Al treilea factor, riscul optim, se aplica portofoliului in sine si nu investitorului individual, ca in primele doua cazuri. Riscul optim vine din teoria moderna a portofoliului potrivit careia investitorii incerca sa minimizeze fluctuatia simultan cu incercarea de maximizare a profiturilor. Riscul optim poate fi reprezentat prin punctul unde se obtine cel mai mare profit pentru riscul asumat. In mod ideal, cresterea cu o unitate a riscului duce la o crestere marginala a profitului.

Totalitatea punctelor formeaza curba eficientei si se constituie intr-un instrument relevant, mai ales in investitiile de lunga durata.

George Trifu