Vara indiana a Europei se va stinge intr-o iarna aspra a volatilitatii

Summitul UE din iunie, anul acesta, s-a dorit a fi "marea schimbare”, iar marele castigator a fost presedintele Spaniei, Rajoy. Summitul de saptamana trecuta a fost o cu totul alta poveste, din moment ce anuntata uniune bancara a ramas la stadiul de proiect, pentru ca Germania si clubul tarilor nordice au decis ca trebuie sa existe "conditionalitati” in orice tip de compromis viitor. 

Cancelarul german Angela Merkel a trimis, de asemenea, un mesaj clar pe marginea chestiunii datoriilor: nu vor exista injectii directe de fonduri ale Mecanismului de Stabilitate Europeana (MSE) in bancile spaniole sau irlandeze, ceea il transforma pe Rajoy intr-un prizonier al situatiei problematice dintre Germania si UE, situatie in care ar putea castiga destul de mult nefacand nimic, asa cum au facut si grecii ani de zile dupa ce primul plan de salvare a intrat in efect.

Spania este acum unde era Grecia acum trei ani: se confrunta cu multiplicatori fiscali negativi si orice miscare catre austeritate va agrava spirala ecnomica negativa. Pana si FMI a admis acum ca multiplicatorii fiscali au valori mult mai ridicate decat se estimase (0,9 pana la 1,7 vs. valoarea initiala de 0,5), ceea ce inseamna ca nu suntem deloc aproape de finalul crizei. Rajoy a incercat, chiar a incercat, insa problema Spaniei este aceeasi cu a Greciei si, in curand, cu a Italiei: un mandat al schimbarii aplicat fortat populatiei de catre oficiali (nealesi si imposibil de tras la raspundere) din birourile de la Bruxelles si Frankfurt nu va rezista multa vreme (in paranteza fie spus, modelul este replicat in SUA, unde politica nu este facuta de Congres sau la Casa Alba, ci in cladirea Bancii Federale).

Diferenta dintre summiturile din iunie si octombrie: campania de realegere a dnei.Merkel

Dar, ne putem intreba, care este diferenta dintre cele doua summituri? In iunie, dna.Merkel nu isi lansase campania de realegere. Acum a facut-o. Acum nu doar ca alegerile din septembrie 2013 se apropie rapid, dar opozitia (SPD) il promoveaza intens si inteligent pe Peer Steinbrueck, fost ministru de finante, care este intamplator mult mai pro-UE decat dna.Merkel.

Asadar, din acest moment, cancelarul Angela Merkel va trebui sa se arate mai sceptica in privinta UE, prin contrast cu pozitia SPD de a sustine "cu toate puterile” uniunea fiscala europeana. Acest lucru va schimba si deja a inceput sa schimbe, intr-un fel, rezultatele macro. Intre momentul de fata si luna septembrie a anului viitor, singurul obiectiv al lui Merkel este sa castige voturi, in vreme ce in iunie 2012 era sa mentina moneda unica in viata cu orice pret. Asteptati-va, asadar, la mai putine compromisuri UE din partea dnei.Merkel. Am intrat in perioada lui Nein, fata de interminabila perioada a non-solutiilor si a lui "poate, dar trebuie sa facem un plan”.

Schisma dintre liderii francez si german e mai profunda ca niciodata: presedintele Hollande o blameaza public pe Angela Merkel pentru tot ce e rau in UE, in pofida faptului ca a refuzat sa semneze Tratatul European de Stabilitate Fiscala, ceea ce denota o crasa ipocrizie, cel putin. 

Macar dna.Merkel are cateva motive practice impotriva uniunii bancare ce va incepe, se presupune, in ianuarie 2013. 

Problemele deosebite ale uniunii bancare UE 

O uniune bancara a UE nu poate exista fara o decizie oficiala - are nevoie de un cadru legal si practic. O cutie a Pandorei plina cu intrebari juridice se deschide odata cu o noua uniune bancara. Cateva exemple: carui tribunal i se vor adresa bancile in cazul unui dezacord pan-european privind politicile bancare? Curtii Europene de Justitie? Sau tribunalelor nationale in unde bancile isi au actionarii si identitatea legala? Unde se vor duce acei actionari sa-si exprime nemultumirile fata de o banca "locala”? Cui va raporta, superior ierarhic, aceasta uniune bancara? Celor de la Banca Centrala Europeana sau Consiliului Ministrilor UE? 

As putea continua, insa putem fi cu totii de acord ca aceasta uniune nu se poate realiza peste noapte, nici intr-o luna si nici macar intr-un an, asta daca nu vrem sa o transformam intr-un alt esec al UE. Ideea care sta la baza dorintei disperate de a crea o uniune bancara este de a deconecta guvernele subfinantate de la bancile subfinantate, astfel incat sa putem inainta cumva. Dar singurul motiv real al uniunii bancare este de fapt ca precede o uniune fiscala totala.

Sunt riscuri enorme, insa, in bajbaiala cu care inaintam. Daca UE va submina integritatea uniunii bancare inca din prima zi prin graba cu care va emite legislatia, risca sa repete greselile pe care le-au facut politicienii cand au creat Euro/EMU* (*Uniunea Monetara Europeana): au construit o casa fara fundatie si s-au gandit ca vor putea impune un Pact al Stabilitatii, doar ca sa-si dea sama, in cele din urma, ca nu doreste nimeni un asemenea pact. Acum, noua generatie de politicieni europeni risca acelasi lucru: sa se entuziasmeze in fata unei idei bune in teorie, insa din cauza problemelor contabile si de cadru legal, sa o condamne la esec inca inainte de a o pune in aplicare. 

Si iata cum summitul UE a cristalizat prima mea consideratie asupra crizei: poti prelungi-si-pretinde unele lucruri pentru multa vreme, insa totul atinge un prag de saturatie, in cele din urma.

Faza finala a unei mari iluzii 

Cred tot mai mult in ideea ca suntem in faza finala a unei mari iluzii si ca urmatoarea faza va fi dominata de incapacitatea planificarilor centralizate de a dirija orice experiment viitor. Cand eram pe bancile scolii, infinitul era cel mai mare numar; cum va reusi Banca Federala sa creasca infinitul pe care deja l-a promis?

La fel in cazul lui Draghi si transmisia monetara pe care o propune. Pe langa dezbaterea privind datoriile nationale si bilantul "datoriilor istorice” de pretutindeni, bancile spaniole si olandeze au nevoie de cel putin 300 de puncte de baza peste dobanda actuala la imprumuturi, doar pentru a se mentine in viata.

A tine bancile in viata doar pentru a evita pe termen scurt "durerea” de a admite o pierdere nu va dura multa vreme. Crearea unei uniuni bancare nu va face bancile individuale mai solvabile. Ca si in cazul altor masuri si planuri de criza, singurul lucru pe care l-a obtinut politica macro a fost sa distorsioneze preturile relative prin noi emisiuni monetare si mentinerea unei voci proeminente care este prea… vocala pentru un scop mai bun, dar suficient de puternica pentru a ne aduce mai aproape de limita utilitatii marginale. 

Summitul UE de saptamana trecuta ne-a demonstrat ca utilitatea marginala a lui "extinde-si-pretinde” a fost epuizata. Cand politicienii stiu ca vor fi facuti raspunzatori pentru ceva, abia atunci isi vor arata adevarata fata. Asta a facut dna.Merkel saptamana trecuta si, stim deja, ce face Germania restul Europei copiaza. Dar considerati ca ati fost avertizati ca vara indiana a lui 2012 va fi urmata de o iarna aspra a volatilitatii, anotimp in care intelegerea istoriei si a contextului devin critice. E timpul sa intelegem. 

Steen Jakobsen, Chief Economist, Saxo Bank

Steen Jakobsen a fost numit in functia de Chief Economist al Saxo Bank in martie 2011. El s-a  intors la Saxo Bank dupa o absenta de doi ani, timp in care a ocupat pozitia de Chief Investment Officer la Limus Capital Partners. Inainte de a pleca de la Saxo Bank, la inceputul lui 2009, Jakobsen a facut parte din echipa bancii timp de aproape noua ani, avand functia de Chief Investment Officer. 

Steen Jakobsen are peste 25 de ani de experienta in domeniul tranzactionarii de proprietati si investitii alternative. In 1989, dupa finalizarea studiilor economice la Copenhagen University, si-a inceput cariera la Citibank N.A. Copenhagen, de unde s-a mutat la Hafnia Merchant Bank ca Director, Head of Sales and Options. In 1992, s-a alaturat echipei Chase Manhattan din Londra avand functia de vice-presedinte, Head of Scandinavian Sales, iar apoi grupului Chase Manhattan Proprietary Trading. In 1997, a ocupat pozitia de  Global Head of Trading, FX and Options la Christiania (in prezent, Nordea) in New York pana cand s-a alaturat echipei UBS din New York, in 1999, ca Director Executiv al Global Proprietary Trading Group.