In 2013, aurul a pierdut aproape un sfert din valoare
Data publicarii: 26-06-2013 | Finante-Banci"Aurul a fost considerat de catre investitori in special un activ de refugiu, cu rol de protectie impotriva inflatiei, mai ales pana in 2011. Masurile luate pe parcursul ultimilor ani de bancile centrale pentru a impulsiona atat relansarea economica, cat si reducerea somajului au condus la cresterea asteptarilor de inflatie, ceea ce a sporit interesul pentru aur”, a aratat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Pretul aurului a crescut din 2001 si pana catre finele anului trecut: in septembrie 2001, cotatia era de cca 275 USD/uncie, iar in aceeasi luna a lui 2012 ajunsese la peste 1.770 USD/uncie, ceea ce inseamna in total o crestere de 544%. In acest interval de timp au fost, desigur, inclusiv perioade in care pretul aurului a marcat corectii, unele chiar insemnate, cum a fost o buna parte din anul 2008 sau prima parte a anului trecut; in general insa, investitorii pe termen lung, respectiv de peste un an, au avut de castigat.
Aurul a scazut insa destul de consistent in ultimele trei luni ale anului trecut; apoi, pe parcursul lui 2013, pretul sau a marcat o adevarata prabusire, respectiv de la 1.672,2 USD/uncie la inceputul acestui an, la 1.294 USD/uncie la sfarsitul saptamanii trecute, inregistrand astfel o scadere de cca 22,6% in acest an. "In ultima perioada, aurul s-a comportat inclusiv ca o marfa pur-si-simplu, manifestand anumite evolutii in consecinta", a precizat Silviu Pojar. Comportamentul "de marfa" al aurului i-a adus acestuia scaderi in ultima perioada inclusiv de pe urma rezultatelor sub asteptari privind economia Chinei. Ulterior, declaratiile presedintelui Fed, Ben Bernanke privind posibilitatea reducerii stimulentelor monetare la finalul anului curent si apoi eliminarea lor in 2014 au constituit "lovitura de gratie” pentru metalul pretios: investitorii nu mai au nevoie sa achizitioneze aur pentru protejarea capitalului, probabilitatea unei inflatii mari in urmatorii ani scazand semnificativ. Astfel, saptamana trecuta, pretul aurului a cazut sub nivelul de 1.300 USD/uncie, atingand minimul din septembrie 2010 si pana in prezent. "Unii aveau impresia (nesustinuta, desigur) ca <
In general, investitorii care sunt castigatori "de cursa lunga" (indiferent pe ce perioade realizeaza fiecare investitie) sunt cei care isi formeaza o strategie si o respecta, dupa cum reiese din teoriile de management al riscului: cei care isi determina in mod obiectiv anumite tinte de profit (rationale) si care inchid tranzactiile in momentul in care acestea au fost atinse sunt cei care obtin cumulat cele mai bune rezultate. Miscarile emotionale in schimb, care ies din limitele strategiei sunt cele care aduc, in medie, cele mai mari pierderi. Mai importante decat tintele de profit sunt insa limitele impuse eventualelor pierderi, daca piata evolueaza in sens invers celui estimat de investitor la deschiderea unei tranzactii: odata fixat un plafon, pierderea trebuie marcata si - astfel- limitata. "Aurul a oferit in timp suficiente oportunitati de castig pe trend de crestere; cei care au cumparat insa prea tarziu (intrucat nu au estimat corect urmarile unor evenimente care au dus la scaderea pretului) ar fi trebuit sa isi limiteze cat mai rapid eventualele pierderi si sa se orienteze apoi spre diferite instrumente financiare bazate pe aur, care permit obtinerea profitului indiferent daca pretul urca sau coboara, variantele de astfel de instrumente fiind foarte multe, inclusiv pentru investitorii din Romania”, a precizat Silviu Pojar.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide