Cum ne baga Mos Craciun mana in buzunar
Data publicarii: 19-12-2008 | Finante-BanciVanzatorii stiu cum sa incante ochiul si urechea cumparatorului pentru a-l face sa puna in cos produse cu nemiluita. Pachetele-cadou, promotiile, concursurile si iluzia ca daruiesc ceva si celor saraci. Acestea sunt trucurile folosite de comercianti pentru a ne baga adanc mana in buzunare, noteaza Adevarul.
In ultimele doua luni ale fiecarui an, adica in perioada de dinaintea Sarbatorilor de iarna, oamenii sunt mai dispusi consumului. Axioma este valabila si anul acesta, mai ales ca, deocamdata, efectele crizei nu se resimt la nivel individual. Cel putin pentru luna decembrie, comerciantii din Romania estimeaza ca vanzarile vor fi cu 30% mai mari decat in celelalte luni ale anului.
Produse, ambalaje si emotii speciale
Pentru a-i face pe clientii fideli sa cheltuiasca si mai mult, dar si pentru a-si atrage si un segment nou de cumparatori, producatorii, comerciantii si publicitarii "si-au dat mana peste tara". Fiecare are metodele lui! Succesul are, insa, o singura masura: decizia de cumparare pe care o ia omul din fata raftului.
Producatorii dau startul! Ei aduc in magazine produse speciale de Sarbatori. Chiar si pentru un orasean, masa de Craciun trebuie sa fie plina de bucate traditionale. "In perioada cumparaturilor de Sarbatori, avem de fiecare data produse speciale din carne de porc. Asa cum cere traditia: carnati, toba, carne in aspic. De asemenea, promotiile sunt foarte importante", ne-a declarat Sorin Minea, proprietarul producatorului de preparate din carne Angst.
La producatorul de bere URBB & Carlsrom Beverage, un produs are deja traditie de Craciun: berea Tuborg Christmas Brew. Anul acesta s-a simtit si nevoia unei bauturi racoritoare speciale - un sortiment de nectar Granini, o combinatie "asortata" sezonului cu portocale, banane si scortisoara. Produsele amintite nu au doar arome speciale, ci si ambalaje de sarbatoare, de pe care nu lipsesc culorile Craciunului - alb si rosu - sau personajele clasice - Mosul, renii, saniile.
"Acum, apetitul pentru cumparaturi si consum este ridicat, consumatorii fiind dispusi la cumparaturi mai mari si la achizitia de produse care nu intra de obicei in cosul de cumparaturi saptamanal. Datorita acestui aspect, noi investim mai mult in perioada Sarbatorilor pentru cresterea vizibilitatii la punctele de vanzare", spune Doron Zilberstein, vicepresedinte marketing URBB & Carlsrom Beverage.
Publicitate "craciunistica"
Retailerii intra in scena atunci cand apare nevoia de contact cu potentialii clienti. Promotiile din cataloagele de produse, program prelungit pentru cei care nu gusta aglomeratia din magazine, pachetele-cadou si Craciunitele-promoterite care te indeamna sa cumperi orice intregesc peisajul ajunului comercial.
"Am organizat, pe langa promotii, o serie de degustari, prezentari de produse (...). Reclamele la raft sunt insotite de promotii speciale sau pachete-cadou. Printre actiunile noastre de promovare se numara concursul «Scrie o scrisoare lui Mos Craciun»", promotia buy back realizata in cooperare cu asociatia Environ etc", ne-a povestit si Adriana Pita, sef al Departamentului de comunicare la real-hypermarket Romania.
Advertiserii si specialistii in marketing fac si ei ce stiu mai bine: exploateaza fara mila simbolurile Craciunului. "Publicitatea «craciunistica» e cel mai utilizat tip in aceasta perioada. Fiecare brand incearca sa-l atraga pe Mos Craciun ca endorser (girant, n.r.) pe domeniul lui specific, asa ca il vedem cum e un fel de domnul Stie Tot", observa Bogdan Costin, Group Creative Director la Tempo Creative Services.
Femeile si copiii, preferati
Comerciantii iau ca tinte mai ales copiii si femeile. Chiar daca nu poate lua singur decizia de cumparare, copilul poate sa o determine, presandu-si parintii sa-i aleaga o anumita jucarie. Iar copiilor, "publicitatea le place precum zaharul", dupa cum spune François Brune.
Un alt target il constituie femeile, cei mai puternici consumatori la nivel mondial, dupa cum indica ultimele studii in domeniul marketingului. Ele manevreaza 80-90% din cheltuielile si achizitiile gospodariilor. In plus, sunt usor impresionabile, loiale marcilor si "vand" mai departe produsul, dand referinte despre el.
Integral in Adevarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online