Angajatorii pot participa la seminarii ca sa afle mai bine cum pot cere bani pentru resurse umane
Data publicarii: 09-02-2009 | HR/CariereAngajatorii pot afla elementele pe care trebuie sa le aiba in vedere cand scriu proiecte pentru obtinerea de bani prin ajutoare de la stat, in urma seminariilor organizate de autoritatea de management pentru POSDRU, a declarat directorul general al institutiei, Cristina Iova.
Ea a facut referire la Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
"Pana in 30 martie, cand vom lansa schema de ajutor de stat, vom organiza mai multe seminarii la nivel local si regional in care companiile se pot informa despre ce trebuie sa faca in mod concret pentru a accesa aceste finantari", a spus Iova.
Ea a adaugat ca aproape 1.000 de angajatori vor fi invitati la aceste seminarii si a precizat ca finantarile vor fi acordate pe principiul "primul venit, primul servit", iar daca proiectul este viabil cererea de solicitare a finantarii poate fi aprobata intr-o saptamana.
Firmele pot face cerere pentru a accesa fonduri prin schema de ocupare, de formare profesionala sau de imbunatatire a conditiilor de lucru, dar nu pot cere bani de doua ori pentru aceeasi schema.
"E un program viabil ce le permite intreprinzatorilor sa plateasca mai usor salariile pentrua angajatii noi, sa creasca numarul de salariati, sa investeasca in calificarea si recalificarea personalului si sa imbunatateasca conditiile cu securitatea locurilor de munca", a spus si liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin.
El a adaugat ca aceste ajutoare sunt de asemnea o speranta pentru angajati si someri ca vor fi selectionati si vor intra in programe de reconversie profesionala.
"Cred ca unele companii din industria aeronautica si din industria navala afiliate BNS vor fi interesate de atragerea de fonduri europene pentru calificarea fortei de munca si cresterea numarului de angajati prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane", a mai spus Costin.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Banca Transilvania: rezultate financiare pe primele 3 luni ale anului
- Revenire exploziva in HoReCa: peste 11.000 de joburi noi de la ridicarea restrictiilor
- Comunicat: ING Bank a acordat un credit de 8,5 milioane euro grupului Promateris
- Deloitte si Reff & Asociatii au asistat Knauf Insulation in preluarea fabricii de vata minerala de sticla Gecsat
- EY România: Declarația Unică 2022. Ce ar trebui să știe contribuabilii, mai ales cei care găzduiesc refugiați - punct de vedere
- eJobs: 1 din 2 angajați din Inginerie câștigă peste 4.000 de lei net
- Studiu EY: 43% dintre angajați dispuși să renunțe la locul actual de muncă pentru un salariu mai mare, condiții mai bune și flexibilitate
- Schneider Electric rămâne concentrat pe transformările din domeniul sustenabilității, în primul trimestru al anului 2022
- Declaratie de presa NN Pensii
- Compania de car-sharing electric SPARK a contribuit la o reducere de 7.300 de tone de emisii nocive
- Analiză PwC: Transformările prin care trec companiile de servicii financiare și valul de active în dificultate anunță creșterea activității M&A în acest sector, inclusiv în România
- AVBS Credit: Peste 40% din creditele ipotecare acordate de bănci vor fi intermediate de brokerii de credite, până la finalul anului
- Cushman & Wakefield Echinox: Valoarea cumulată a activelor evaluate în 2021 a crescut cu 40%, pe fondul câștigării unor proiecte de dimensiuni mai mari
- Stiti bancul cu “ce face romanul cand ramane fara bani? Schimba 100 de Euro”. Ei bine… nu e banc
- Genesis Property incepe transformarea Novo Park in YUNITY Park, un campus pentru stilul de lucru si de viata al viitorului