Chiriile pe piata spatiilor de birouri clasa C si B au scazut cu 25%, de la inceputul anului
Data publicarii: 12-03-2009 | ImobiliareNivelul chiriiilor pentru spatii de birouri clasa C si B s-a redus in primele luni ale anului 2009 cu 25% si a ajuns la cota inregistrata acum patru ani, datorita gradului de neocupare al acestora, potrivit unui comunicat al companiei ESOP Consulting.
Aceasta ajustare era necesara in noul context economic si se explica atat datorita semnalelor care vin din intreaga economie mondiala, cat si datorita cresterii gradului de neocupare al spatiilor de birouri inregistrat in ultimele trei luni ale anului 2008 si la inceputul acestui an.
Cresterea economica din ultimii 4-5 ani a adus modificari treptate ale nivelului chiriilor. Astfel, spatii de birouri care se inchiriau in 2002 cu 8-10 euro/mp au crescut an de an, atingand anul trecut nivelul de 12-15 euro/mp, ceea ce a insemnat o crestere de 50%. Din aceasta categorie de spatii fac parte cladirile de birouri clasa C si B si vilele, iar ele au reprezentat pentru mult timp singurele solutii pentru IMM-uri si pentru companiile aflate la inceput de drum.
"Este o perioada in care asistam la o redefinire a prioritatilor companiilor. Daca in 2004-2008 se punea accent pe imagine si extindere activitatii, in momentul de fata apare in prim plan nevoia optimizarii costurilor si a gasirii de solutii pentru depasirea crizei. Multe companii si-au restrans activitate sau au inghetat planurile de extindere. Au inceput sa apara in piata din ce in ce mai multe spatii in regim de subinchiriere, iar cei ce au nevoie de spatii mai mici elibereaza spatiile pe care le-au ocupat in anii trecuti si cauta spatii mai mici si chirii mai mici O alta parte a chirisilor renegociaza chiriile cu actualii proprietari ", a spus Mirela Raicu, partener ESOP.
Reprezentantul ESOP a adaugat ca reajustarea chiriilor la nivelul anilor 2004-2005 este necesara si va avea un efect benefic pentru piata in ansamblul ei. In primul rand, considera Mirela Raicu, este semnul unei reactii normale la contextul economic actual. Implicit, aceasta adaptare reduce riscul unui blocaj pe piata spatiilor de birouri pentru acest tip de spatii si diminueaza riscul proprietarilor de a ramane cu spatiile neocupate.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Schneider Electric ocupă locul 1 în Top 25 Gartner(R) Supply Chain: Europa Top 15, pentru al treilea an consecutiv
- Studiu Deloitte: vizionarea programelor TV si a filmelor acasa ramane activitatea preferata de divertisment pentru consumatorii de toate varstele
- Deloitte Romania a asistat investitorul imobiliar Hili Properties in preluarea Baneasa Real Estate, proprietarul cladirii de birouri MIRO
- Sondaj EY România: Marile companii locale vor face investiţii pentru a se proteja de atacuri cibernetice şi impactul lor asupra datelor financiar-fiscale
- Opinie Deloitte: Schimbari majore la impozitarea in domeniul HoReCa si a microîntreprinderilor. Ce regim fiscal alegem?
- Studiu Deloitte: pesimism mai puternic decat la inceputul pandemiei vizavi de conditiile economice in randul firmelor de capital privat din Europa Centrala
- Cushman & Wakefield Echinox: DPD a închiriat 3.500 mp spații de depozitare în VGP Park Arad
- Consumatorii renunță mai ușor decât înainte de pandemie la un brand după doar o experiență negativă. Interacțiunea umană rămâne importantă pentru loialitate
- BASF are din nou o crestere puternica a veniturilor in ciuda preturilor in crestere la materii prime si energie
- Opinie Deloitte: Digitalizarea ANAF – ce obligatii au contribuabilii vizati de RO e-Transport?
- EY România: Importatorii europeni obligați să realizeze activități de “due diligence” pentru achizițiile de mărfuri rusești
- Psiholog, Elena Ungureanu: Gestionarea echilibrului dintre carieră și viața personală este o problematică de ordin psihic deoarece procesul în sine implică trasarea de limite
- Succes obtinut de Libra Internet Bank - peste 21 milioane de lei atrase printr-o noua emisiune de obligatiuni
- Accor anunță deschiderea The Emporium Plovdiv - MGallery Inbox
- Sondaj EY România: Marea majoritate a contribuabililor nu a solicitat niciodată dobânzi aferente rambursărilor de TVA întârziate