FMI cere taierea subventiilor pentru companiile de stat din 2010, 3 dintre ele nu pot rezista fara
Data publicarii: 03-11-2009 | EconomieReprezentantii FMI au cerut autoritatilor romane sa elimine subventiile la cele 10 companii de stat monitorizate, a declarat luni secretarul de stat in ME, Tudor Serban, precizand ca in 2010 cel mult 3 firme mari vor mai primi subventii, respectiv C.N. a Huilei, CFR Calatori si Infrastructura.
"Nu s-a discutat despre disponibilizari si inghetari de salarii. Subventiile trebuie sa dispara, pentru ca asta este politica Fondului Monetar International", a afirmat Serban.
"Cred ca sapte companii (din cele 10 monitorizate n.r.) vor rezista fara subventii si anul viitor se vor acorda doar la doua sau trei companii. Este vorba de CNH, CFR Infrastructura si CFR Calatori, iar singura care ar putea fi privatizata anul viitor este CFR Marfa", a completat el.
Subventii taiate la Metrorex
In privinta Metrorex, care opereaza metroul bucurestean, secretarul de stat a explicat ca aceasta companie va trebui, probabil, "sa-si gaseasca solutii interne".
"Metrorex are argumente slabe pentru a solicita subventii, pentru ca numarul de calatori a crescut cu 25%, la 750.000 (pe zi n.r.), si va trebui sa justifice foarte bine pentru ce mai solicita subventii de la stat", a spus Serban.
El a precizat ca la intalnirea de la Ministerul Finantelor s-a discutat despre solutiile ce ar trebui gasite in cazul societatilor cu probleme grave, care nu au realizat profit si nici nu mai sunt subventionate.
"Termoelectrica nu primeste subventii, chiar daca are probleme, iar in aceste conditii ei trebuie sa stabileasca clar cu se va calcula gigacaloria si pretul kilowatt-ului", a declarat secretarul de stat.
Serban a mentionat ca in acest an vor fi disponibilizati in sectorul mineritului circa 600 de angajati, de la Compania Nationala a Huilei Petrosani, urmand ca anul viitor sa mai fie concediati alti 1.000 de salariati.
"Anul asta am avut subventii mai mici cu 20% decat anul trecut si avem un deficit al fondului de salarii din minerit de 35 de milioane de euro, pentru luna decembrie", a mai spus reprezentantul Ministerului Economiei.
Autoritatile romane s-au angajat in fata FMI, in noua scrisoare de intentie din august, sa monitorizeze zece mari companii publice cu probleme si sa fixeze plafoane la cheltuielile salariale ale firmelor ce primesc subventii.
Companiile care vor fi monitorizate in prima faza sunt C.N. Cai Ferate CFR, S.N. Transport CFR Calatori, CN a Huilei, Termoelectrica, C.N. de Autostrazi si Drumuri Nationale, Metrorex, CFR Marfa, Electrocentrale Bucuresti, Electrificare CFR si Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă
- Studiu Deloitte: cheltuielile de sarbatori se mentin, in acest sezon, la nivelul de anul trecut, chiar daca 73% dintre cumparatori se asteapta la scumpiri, iar 37% au o situatie financiara mai precara
- Studiu Deloitte: companiile din majoritatea sectoarelor directioneaza mai mult de jumatate din bugetul de marketing catre activitati din mediul digital
- Bringo, cel mai nou chirias al cladirii Eminescu Offices dezvoltat de Akcent Development
- EY România: Indemnizațiile membrilor CA, directorilor și administratorilor impozitate ca salarii ori ca activitate cu TVA? - punct de vedere