Franks: FMI ar putea acorda Romaniei in acelasi timp transele III si IV, insumand circa 2,35 mld euro
Data publicarii: 09-11-2009 | EconomieFMI nu exclude sa vireze impreuna a treia si a patra transa din imprumutul pentru Romania, in cazul in care o prelungire a tensiunilor politice ar face ca urmatoarea vizita a misiunii sa aiba loc la finalul lui ianuarie-inceputul lui februarie, a declarat seful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
"Acordul nostru prevede ca evaluarile in cadrul acordului sa aiba loc la fiecare trei luni. Evaluarea pentru a patra transa era prevazuta initial pentru sfarsitul lui ianuarie-inceputul lui februarie 2010. In cazul in care situatia politica nu se rezolva mai devreme, am putea combina revizuirile pentru a acorda Romaniei o dubla tragere a transelor", a spus Franks vineri seara, la The Money Channel (TMC).
Astfel, potrivit lui Franks, exista sanse ca, in functie de evolutia climatului politic intern, FMI sa livreze cumulat Romaniei circa 2,35 miliarde euro, echivalentul urmatoarelor doua transe.
Misiunea FMI si-a incheiat vineri vizita in Romania, fara a decide livrarea celei de-a treia transe din imprumut, in valoare de 1,409 miliarde DST (drepturi speciale de tragere), ceea ce reprezinta aproximativ 1,5 miliarde euro.
Initial, aceasta tragere era programata pentru jumatatea lunii decembrie 2009, insa, in lipsa unui guvern cu drepturi depline, FMI a amanat decizia, precizand ca exista sanse mici ca livrarea acestor fonduri sa se mai realizeze in acest an.
A patra transa de la Fond fusese programata orientativ pentru 15 martie 2010, in functie de performantele tarii la finalul lui 2009 si de a treia examinare a FMI, Romania urmand sa primeasca atunci 766 milioane DST (circa 847 milioane euro).
Jeffrey Franks si-a exprimat totodata speranta ca in 2010, prin redresarea economiei romanesti, guvernului sa-i fie mai usor sa finanteze deficitul bugetar, astfel incat sa nu mai fie nevoie ca o parte din urmatoarele transe sa mearga tot in acest sens, ci spre rezervele valutare.
"Finantarea deficitului bugetar cu bani de la FMI este neobisnuita, nu este un lucru pe care il facem in mod uzual. In cazul de fata, am acceptat deoarece situatia financiara a statului era dificila. Ne asteptam ca in 2010 sa fie mai usor. Nu avem o decizie finala in acest sens, deoarece trebuie mai intai sa fie un guvern cu care sa putem discuta", a spus Franks, intrebat daca este posibil ca si celelalte transe, incepand cu a patra, sa finanteze dezechilibrul bugetar.
FMI si-a dat deja acordul ca jumatate din transele a II-a si a III-a din imprumut sa mearga spre finantarea deficitului bugetar.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica