Gheorghe va inchide guri. Bittman va pupa, va alina, va mangaia

Data publicarii: 14-01-2010 | Finante-Banci

Dupa Andrei Gheorghe, ministrul Sebastian Vladescu a mai achizitionat un nume greu al showbizz-ului romanesc: Dan Bittman. Tot pentru Departamentul de Comunicare al ministerului. Stirea a devenit "breaking news". Glumele cu inelul daruit de Bittman insotit de replica "esti veriga slaba" a lui Gheorghe nu intarzie sa apara. cotidianul.ro a chestionat o serie de specialisti in comunicare despre ce anume ar putea face, de-adevaratelea, cei doi, la Finante.

Toti sunt de acord ca Andrei Gheorghe pare potrivit sa managerieze comunicarea vestilor proaste, desi nu e limpede care ipostaza a acestuia va fi cea dorita/adecvata - "Gheorghe "Larevederedrumbun"? Gheorghe "Midnight Killer"? sau Gheorghe "Ratacit in Panama"?. Cat despre Bittman, noul "consilier pe probleme de feedback" al ministrului Vladescu, specialistii spun, cu o exceptie, ca "acesta probabil va canta, totusi", nefiind clar ce altceva ar putea face.

Iulian Comanescu, specialist in comunicare media il considera pe Gheorghe e o minte sclipitoare in marketing, in timp ce Bittman e un breaking news si cam atat

"Il cunosc pe Andrei Gheorghe de prin 1997, am si pus pe roate recent pentru el un mic proiect numit presa.nu, si pot spune ca e o minte sclipitoare de marketing.

Ganditi-va la ce-a facut in anii '90 cu PRO FM si muzica romaneasca, de exemplu. Imi amintesc cum in 2004 spunea despre Realitatea TV ca trebuie sa faca marketing pe Robert Turcescu, singura vedeta nascuta in acest post, si cred ca Realitatea TV ar fi aratat mai bine cu un singur, important moderator de talk-show seara", a declarat acesta pentru cotidianul.ro.

"Cum se va potrivi asta cu necesitatile de imagine ale Ministerului de Finante nu stiu, dar e o situatie interesanta. Din experienta mea anterioara cu politicieni stiu ca in materie de imagine, lucrurile sunt pe la genunchiul broastei pana la cel mai inalt nivel, in Romania", mai spune Comanescu.

"In ce-l priveste pe Dan Bittman, nu stiu de ce a fost cooptat, dar deocamdata observam ca mutarea asta a creat breaking news. Acum cateva luni, Andrei Postelnicu, cunoscutul publicist, fost la Financial Times, a intrat in echipa lui Mircea Geoana. S-a starnit mult mai putina valva, desi pentru mediile intelectuale vestea a fost una senzationala. Stiu ca toata povestea are un aspect bizar, dar pana la urma asa o face media care discuta despre ea, adica inclusiv noi, aici si acum. Nu e exclus ca Vladescu sa ajunga o paparuda politica intr-o astfel de conjunctura, dar daca ne gandim la andrelele Elenei Udrea si svastica lui Radu Mazare si constatam ca acesti politicieni sunt bine-mersi... S-ar putea ca ministrul de finante sa fie un om foarte inteligent care stie ca circul trece, gradul de notorietate ramane. Sau, cine stie, si-a angajat un consilier foarte priceput?", incheie Iulian Comanescu.

Viorel Copolovici, specialist in comunicare politica: "Gheorghe va inchide guri. Bittman va indulci tabloid mesajul, dar tot Gheorghe va "degaja" la nivelul presei, scandalurilor etc.

Intrebat cu ce ar ajuta Andrei Gheorghe la Finante, Viorel Copolovici, specialist in comunicare politica, raspune cu o intrebare "care dintre personajele intruchipate pana acum de Andrei Gheorghe? Gheorghe "Larevederedrumbun"? Gheorghe "Midnight Killer"? Gheorghe "Ratacit in Panama"? Gheorghe "Talk-Show"?"

"Sunt convins ca anii astia de experiente diverse l-au calit pe Andrei Gheorghe pentru rolul de comunicator la Finante pe timp de criza, cu un buget care face pe multa lume sa-si smulga parul din cap, dar munca lui e de coordonare din cate am inteles. Daca-si va asuma si rolul de purtator de cuvant, probabil ca pentru perioada asta nu-i va sta rau. Probabil ca ai nevoie de un tip cu morga lui Andrei Gheorghe cand te inhami la un circ ca asta, il vad inchizand suficiente guri", declara acesta.

Intrebat ce poate face Bittman pentru Finante, Viorel Copolovici raspunde, ironic, ca poate "sa cante". Apoi revine: "Nici Gheorghe, nici Bittman nu pot spune ca s-au remarcat anterior ca detinatori de cine stie ce tehnici manageriale. Eu unul sunt de parere ca in pozitiile lor e nevoie si de putin management atata vreme cat nu cred ca s-au decis sa joace frumos niste roluri de paiate. Bittman e un tip iubit de romani. E posibil ca jocul sa fie cumva in zona "good cop - bad cop". Gheorghe sa taie scurt, Bittman sa pupe, sa aline, sa mangaie, sa zica una cu "ochii tai", sa mai uite "problemele sociale" de gaura din buzunare. N-ar fi exclus", spune acesta.

Cei doi sunt, clar, perceputi "diametral opus: Bittman - bun si bland, Gheorghe - rau si intransigent", explica acesta. "Daca va reusi sa-si aranjeze departamentul dupa propriul stil, probabil ca Ministerul de Finante se pregateste de o perioada grea in comunicare, in care sa raspunda rezervat si numai cand vrea el. Mesajul lui Bittman poate indulci la nivel "tabloid" povestea asta. Dar astea sunt doar presupunerile mele si niste scenarii a caror posibilitate este generata doar de situatia prezenta si de traiectoria si tipul de abordare al celor doua personaje", mai spune acesta, adaugand ca probabil "nu se vor ocupa amandoi cu acelasi tip de comunicare: Bittman e popular, e bun la mase, poate sa pupe o batranica sau sa ia un sindicalist pe dupa umeri; Gheorghe probabil ca i-ar lua la suturi, ceea ce n-ar fi deloc nimerit. Probabil ca Gheorghe va "degaja" la nivelul presei, scandalurilor etc.", incheie Viorel Copolovici.

Adrian Preda, specialist in comunicare, Creative Director Tempo Creative Services: Andrei poate intra in ședinta de Guvern "Cine-i australopitecul, cine-i microcefalul care trage echipa in jos? Tu! Ești veriga cea mai slaba, la revedere!" in timp ce Dan Bitman ne va canta: "Nuuu! Forfetaru' nu se va scoate! Nu, nu, nuuuu!" precum in bancul cu Bula și profesoara de muzica.

Mie personal imi place Andrei Gheorghe, tocmai prin faptul ca face atatea eforturi sa fie antipatic. Iar numirea sa ca șef al comunicarii Ministerului de Finante, deși a ridicat multe sprancene și a creat reactii de tot felul, a fost o mișcare interesanta de imagine.

Insa deja cand supralicitezi și cu Dan Bitman, singurul termen care imi vine in minte este "s-o dai de gard". Inseamna sa deschizi Cutia Pandorei Mishtoului Romanesc, inseamna ca drumul e deschis și pentru Simona Senzual la Mediu și Florin Salam la Industrie Alimentara. Și la numirea lui Mutu ca purtator de cuvant.

Si tadam! o initiativa interesanta a sfarșit intr-un derizoriu ingrozitor.

La impartirea sarcinilor de serviciu, Andrei poate intra in ședinta de Guvern "Cine-i australopitecul, cine-i microcefalul care trage echipa in jos? Tu! Ești veriga cea mai slaba, la revedere!" in timp ce Dan Bitman ne va canta: "Nuuu! Forfetaru' nu se va scoate! Nu, nu, nuuuu!" precum in bancul cu Bula și profesoara de muzica.

Pentru ca orice veste, cat ar fi de proasta, suna mai bine pe muzica a precizat Adrian Preda.

Anca Maco, redactor-sef bucuresti.24fun.ro: La Bittman, e clar, motivul e : moneylicious. La Gheorghe, e mai neclar

"Pentru mine, numirea lui Bittman e un fapt... moneylicious. Dan Bittman a facut bani din muzica.  Dan Bittman are o multime de fani care stiu (de vreo 30 de ani) ca viata e o jungla de care ei nu se pot ascunde, dar in care unii spun ca salasluiesc balaurii finantelor si totul e in mana lor.

Acum, Bittman poate vedea cum crede MF ca se fac banii, cum vorbesc ei, si sa explice, in acelasi timp MF cum tac banii poporului, cum se lovesc ei de fundurile buzunarelor si in ce jungla ar vrea sa traiasca si dupa ce reguli financiare.

Cat despre Gheorghe, oricat s-ar fi chinuit sa-si inmoaie tonul, are aceeasi limba ascutita. Poate ca MF mizeaza pe faptul ca Gheorghe ar putea incuraja populatia ca pe concurentii rataciti in jungla, insa, avand dezavantajul ca a fost numit de cea mai slaba veriga a MF (Vladescu), o sa-i fie tare greu... Ar trebui sa poarte palarie si parpalac mai des", declara aceasta.

Integral in Cotidianul