Rata anuala a inflatiei a ajuns in septembrie la un minim istoric, in ton cu estimarile BNR
Data publicarii: 11-10-2011 | Finante-Banci
Rata anuala a inflatiei a ajuns in septembrie la un mimim istoric, de 3,45%, in ton cu estimarile oficialilor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care subliniau ca inflatia va cobori sub 4% in cea de-a noua luna din 2011.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat saptamana trecuta ca rata anuala a inflatiei s-a situat in luna septembrie sub 4%, incadrandu-se astfel in tinta BNR.
"Reducerea inflatiei, lumea inca nu crede in ea. Acesta este adevarul. Saptamana viitoare (saptamana aceasta, n.r.), dupa toate datele pe care le vedem pe piata, uitandu-ne ca inflatia in septembrie anul trecut a fost 5%, probabil ca rata inflatiei intra in marja. Nu la sfarsitul anului, ci saptamana viitoare. Va fi 3 si ceva, sub 4%. Nici atunci nu o sa creada. Uitati un indicator a ceea ce numim anticipatii inflationiste", a spus Isarescu la Romania Financial Forum 2011.
La randul sau, viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a declarat, la sfarsitul lunii septembrie ca este foarte posibil ca inflatia sa intre in intervalul tintit in acest an, avand la baza informatiile disponibile.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) si-a revizuit in scadere prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, la 4,6%, a anuntat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in conditiile in care anterior estima un nivel al ratei inflatiei de 5,1%.
Pentru sfarsitul anului 2012, BNR estimeaza o rata anuala a inflatiei de 3,5%, de la 3,6% cat era estimarea anterioara.
"Este foarte posibil ca inflatia sa intre in intervalul tintit. Noi o vedem reintrand inca dinainte de sfarsitul anului in intervalul de variatie din jurul tintei si mergand in apropiere de tinta si ramanand acolo. Aceasta estimare are la baza informatiile de care dispunem in prezent si de aceea conditionez prognoza de evolutia evenimentelor, in special de cele externe", a spus Cristian Popa.
Acesta a declarat ca dezinflatia vine in primul rand din incheierea, conform estimarilor BNR, a ciclului de manifestare a efectelor TVA de runda intai in economie.
"Politica aceea de mentinere a dobanzii la 6,25% s-a dovedit a fi cea corecta si cea eficace, pentru ca a servit ancorarii anticipatiilor inflationiste. Trebuie sa adaug preturile alimentelor, care fata de citirea lor ca element de risc pentru inflatie, iar citirea aceasta era in toate tarile emergente in prima parte a anului, s-au dovedit a fi mai putin periculoase, iar in cazul nostru productia agricola a facut posibila ca evolutia nefericita din prima parte a anului sa reintre in normal si preturile agregate sa revina pe o traiectorie dezinflationista", a precizat Popa.
El a spus ca preturile alimentelor vor avea din punct de vedere al efectului de baza o presiune in sus pe nivelul inflatiei, in momentul in care ajungem la iunie 2012.
"Trebuie sa fim pregatiti si trebuie ca nivelul dobanzilor sa fie adecvat si momentului in care inflatia nu numai scade, dar si incepe sa creasca. Nu vrem sa avem inversari masive de conduita", a precizat Popa.
Viceguvernatorul BNR a declarat ca inflatia care scade se traduce prin dobanzi reale mai inalte si printr-un impact mai putin dezinflationist, in termeni comparativi, al cursului de schimb.
"Noi sustinem ca trebuie sa ne uitam la mai multe masuri ale inflatiei pentru ca nu este un singur indicator. Inflatia anuala, respectiv cea lunara sunt intr-o scadere accentuata, cea medie anuala nu este intr-o scadere la fel de accentuata. Aceasta este un indicator important, este indicatorul pe baza caruia se masoara convergenta nominala prin acest aspect, al inflatiei. Ne uitam mai departe, nu numai la posibilitatea aproprierii de tinta anuala, dar ne uitam si la faptul ca in 2012 balanta riscurilor marcheaza riscuri care vin de la preturi administrate, de la cele volatile si riscul extern care se manifesta intr-o aversiune pronuntata fata de riscul investitorilor si care poate marca volatilitatea cursului", a precizat Popa.
Consiliul de Administratie al BNR a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,25% pe an. Totodata, CA al BNR a hotarat gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar si mentinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si, respectiv, in valuta ale institutiilor de credit.
Rata anuala a inflatiei a ajuns in septembrie la 3,45%, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 1,72%, a celor nealimentare cu 4,84% si a cresterii tarifelor la servicii cu 3,46%, arata datele publicate marti de Institutul National de Statistica (INS).
Fata de luna precedenta, preturile de consum au scazut in septembrie cu 0,21%, in conditiile in care marfurile alimentare s-au ieftinit cu 1,18%, cele nealimentare s-au scumpit cu 0,24%, in timp ce tarifele la servicii au crescut cu 0,56%, potrivit Statisticii.
In august, rata anuala a inflatiei se temperase la 4,25%.
Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate in cea de-a noua luna din 2011, la alimente, la oua (5%), iar la produsele nealimentare, la combustibili (1,07%), in timp ce la servicii, tarifele CFR s-au majorat cu 7,06%.
In schimb, scaderi majore de preturi s-au remarcat la cartofi, care s-au ieftinit in septembrie cu 25,3%, si la legume si conserve de legume (-13,3%).
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO