Cat au castigat si cat au cheltuit romanii in 2012
Data publicarii: 06-06-2013 | Finante-BanciVeniturile totale medii lunare au reprezentat, in anul 2012, in termeni nominali, 2.475 lei pe gospodarie si 861,2 lei pe persoana, iar cheltuielile totale ale populatiei, au fost, in medie, de 2.244,5 lei lunar pe gospodarie (780,9 lei pe persoana) si au reprezentat 90,7% din nivelul veniturilor totale, conform rezultatelor anchetei bugetelor de familie, transmise de Institutul National de Statistica.
Veniturile banesti au fost, in medie, de 2.040,6 lei lunar pe gospodarie (710 lei pe persoana), iar veniturile in natura de 434,5 lei lunar pe gospodarie (151,2 lei pe persoana).
Salriile si celelalte venituri asociate lor au format cea mai importanta sursa de venituri, avand ponderea cea mai mare in veniturile totale ale gospodariilor (50,1%), in crestere, fata de anul 2011, cu 1,4 puncte procentuale.
La formarea veniturilor totale ale gospodariilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestatii sociale (23,1%), veniturile din agricultura (3,4%), veniturile din activitati neagricole independente (2,6%) si cele din proprietate si din vanzari de active din patrimoniul gospodariei (1,7%). O pondere importanta detin si veniturile in natura (17,6%), in principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (15,7%).
Diferente de nivel si, mai ales, de structura intre veniturile gospodariilor s-au inregistrat in functie de mediul de rezidenta. Astfel, in anul 2012, veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 23,5% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural si cu 8,9% mai mari fata de ansamblul gospodariilor.
Sursele de venit
In urban, veniturile gospodariilor au provenit in proportie de 63,3% din salarii, de 22,7% din prestatii sociale, veniturile in natura reprezentand 8,3% din total. In rural, principala sursa a veniturilor gospodariilor a reprezentat-o productia agricola, care a asigurat 39,6% din totalul veniturilor.
Cea mai mare parte a acestora (31,5% din totalul veniturilor) a fost formata de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile banesti din agricultura asigurand 8,1% din veniturile totale ale gospodariilor din mediul rural. O contributie importanta la formarea veniturilor gospodariilor rurale a revenit si veniturilor salariale (28,5%) si celor din prestatii sociale (23,8%).
Cheltuielile totale ale populatiei, au fost, in anul 2012, in medie, de 2.244,5 lei lunar pe gospodarie (780,9 lei pe persoana) si au reprezentat 90,7% din nivelul veniturilor totale, in crestere cu 0,4 puncte procentuale fata de anul 2011.
Cheltuielile gospodariilor
Principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei (hrana animalelor si pasarilor, plata muncii pentru productia gospodariei, produse pentru insamantat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investitii, destinate pentru cumpararea sau constructia de locuinte, cumpararea de terenuri si echipament necesar productiei gospodariei, cumpararea de actiuni etc. detin o pondere foarte mica in cheltuielile totale ale gospodariilor populatiei (doar 0,5%).
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie