Ponta: Gheţea are contract la CEC până la anul, trebuie o soluţie pentru a nu primi despăgubiri
Data publicarii: 15-04-2014 | Finante-BanciO soluţie de înlocuire a lui Radu Gheţea la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni poate fi găsită în această săptămână, având în vedere că acesta are un contract care expiră abia la anul şi trebuie găsită o soluţie prin care CEC să nu plătească aceste despăgubiri, afirmă premierul Ponta.
"Poate chiar săptămâna aceasta, pentru că e vorba de faptul că Gheţea are un contract care expiră abia la anul şi, atunci, trebuie găsită o soluţie prin care CEC să nu plătească aceste despăgubiri", a spus Ponta la România TV, întrebat când va fi înlocuit Gheţea la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC Bank).
în urmă cu două luni, premierul Victor Ponta, atunci ministru interimar de Finanţe, a declarat agenţiei MEDIAFAX că l-a propus pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, în locul lui Radu Gheţea.
El a precizat atunci că nu numeşte personal conducerea CEC, ci aprobă o procedură iniţiată de fostul ministru Chiţoiu.
"Nu am discutat cu domnhul Gheţea. Eu nu pot şi nici nu doresc să încalc legea, eu nu demit sau numesc persoane în funcţie. Eu aprob o procedură pe care domnul Chiţoiu a iniţiat-o, aceea a conducerii duale în cadrul CEC, aşa cum există şi în alte bănci şi în alte societăţi, după care reprezentanţii în AGA şi în CA vor desemna conducerea. Deci, nu eu personal numesc conducerea, evident ministrul de Finanţe face numirile în AGA şi mai departe în CA", a", a spus Ponta.
Continuarea, pe Mediafax.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Schneider Electric ocupă locul 1 în Top 25 Gartner(R) Supply Chain: Europa Top 15, pentru al treilea an consecutiv
- Studiu Deloitte: vizionarea programelor TV si a filmelor acasa ramane activitatea preferata de divertisment pentru consumatorii de toate varstele
- Deloitte Romania a asistat investitorul imobiliar Hili Properties in preluarea Baneasa Real Estate, proprietarul cladirii de birouri MIRO
- Sondaj EY România: Marile companii locale vor face investiţii pentru a se proteja de atacuri cibernetice şi impactul lor asupra datelor financiar-fiscale
- Opinie Deloitte: Schimbari majore la impozitarea in domeniul HoReCa si a microîntreprinderilor. Ce regim fiscal alegem?
- Studiu Deloitte: pesimism mai puternic decat la inceputul pandemiei vizavi de conditiile economice in randul firmelor de capital privat din Europa Centrala
- Cushman & Wakefield Echinox: DPD a închiriat 3.500 mp spații de depozitare în VGP Park Arad
- Consumatorii renunță mai ușor decât înainte de pandemie la un brand după doar o experiență negativă. Interacțiunea umană rămâne importantă pentru loialitate
- BASF are din nou o crestere puternica a veniturilor in ciuda preturilor in crestere la materii prime si energie
- Opinie Deloitte: Digitalizarea ANAF – ce obligatii au contribuabilii vizati de RO e-Transport?
- EY România: Importatorii europeni obligați să realizeze activități de “due diligence” pentru achizițiile de mărfuri rusești
- Psiholog, Elena Ungureanu: Gestionarea echilibrului dintre carieră și viața personală este o problematică de ordin psihic deoarece procesul în sine implică trasarea de limite
- Succes obtinut de Libra Internet Bank - peste 21 milioane de lei atrase printr-o noua emisiune de obligatiuni
- Accor anunță deschiderea The Emporium Plovdiv - MGallery Inbox
- Sondaj EY România: Marea majoritate a contribuabililor nu a solicitat niciodată dobânzi aferente rambursărilor de TVA întârziate