Grigorescu: Cand va veni timpul, sectorul privat va vedea potentialul Bursei de Valori Bucuresti
Data publicarii: 19-04-2016 | EconomieSectorul privat va vedea potentialul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cand va veni timpul, iar companii mari vor fi listate, a declarat, marti, ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, intr-o conferinta de specialitate.
"Sunt unul dintre cei care crede că cele mai interesante companii de pe Bursa de Valori București sunt cele deținute de stat. Acesta este sentimentul meu. Aș prefera să văd și alte companii listate, companii private. Citeam în urmă cu o lună top 10 companii din sectorul energetic, vedem că doar una în România este listată, respectiv Petrom. Toate celelalte sunt nelistate. Când va veni timpul, sectorul privat va vedea potențialul Bursei de Valori București, iar companii mari vor fi listate. Cred că asta va schimba jocul în mod semnificativ", a spus Grigorescu.
Potrivit acestuia, listarea companiilor private mari va crea oportunități de investiții pentru jucătorii locali.
"Cred că va da un input economiei și o diversificare a oportunităților de investiții pentru jucătorii locali. De asemenea, ne va face mai atractivi în vederea credibilității investitorilor străini. Veți vedea dincolo de "blue chips", de marile companii din energie, alte mari companii de construcții, veți vedea sectorul privat care oferă încredere în ce se întâmplă în București", a mai afirmat ministrul Energiei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiză EY - Cristian Cârstoiu: Vehiculele electrice continuă să se îndrepte spre dominația vânzărilor
- Studiu EY: Majoritatea directorilor generali se tem că recesiunea va fi mai gravă decât criza financiară - comunicat de presă
- Schneider Electric îl numește pe Marc Garner în funcția de Senior Vice President al diviziei Secure Power în Europa
- Sondaj Storia.ro: Proprietarii si cumparatorii din Romania fac un sumar al pietei imobiliare din 2022
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă