Absorbtia banilor europeni ar putea ajunge la 78%; proiecte retrospective de 557 milioane de euro, aprobate in aprilie

Data publicarii: 06-05-2016 | Economie

Rata de absorbtie a fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 ar putea ajunge, la finalul acestui an, la 78%, in luna aprilie existand 47 de proiecte retrospective aprobate si 28 in evaluare, reprezentand, in total, o contributie UE de peste 950 de milioane de euro, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentantii Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

'În conformitate cu prognozele cererilor de plată pe care România le-a transmis Comisiei Europene pentru anul 2016 (potrivit Memorandumului aprobat în Guvern în luna ianuarie 2016), se estimează ca rata de absorbție să ajungă la sfârșitul anului 2016 la aproximativ 78%, iar la data de 31 martie 2017, conform previziunilor transmise oficial CE, rata de absorbție calculată în funcție de sumele solicitate să poată depăși 80% din alocarea UE', menționează oficialii MFE.

De asemenea, aceștia au mai afirmat că procesul de evaluare a proiectelor restrospective continuă.

'Procesul de evaluare continuă și nu avem încă o valoare finală. Avem posibilitatea ca până la declararea ultimelor sume către CE să definitivăm procesul de selectare a acestor proiecte. Din situația de la mijlocul lunii aprilie rezultă că au fost aprobate 47 de proiecte, cu un buget total de 557 de milioane de euro, din care contribuția UE este de 466 milioane de euro, iar un număr de 28 proiecte retrospective se aflau în evaluare (în valoare UE de circa 488 milioane euro)', au mai arătat reprezentanții ministerului.

În ceea ce privește situația întreruperii Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, aceștia au precizat că există semnale că o decizie urmează a fi luată în cursul lunii mai.

'Acum două zile am avut o întâlnire cu reprezentanți ai Comisiei Europene, privind situația întreruperii Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și stabilirea măsurilor pe care România trebuie să le întreprindă. Există semnale că situația se va rezolva în curând, DG Ocupare va lua o decizie și o va comunica în cursul acestei luni. După deblocarea situației, va putea fi făcută rambursarea sumei de 167 de milioane de euro aferentă aplicației 44', au mai spus oficialii MFE.

Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a crescut în aprilie cu 0,41 puncte procentuale, la 66,21% pe cadrul financiar 2007-2013, se arată în datele Ministerului Fondurilor Europene.

Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise Comisiei Europene (CE) depășea 12,6 miliarde de euro, în 30 aprilie. În ceea ce privește rata absorbției efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta a crescut cu 2,22 puncte procentuale, la 63,79% (12,1 miliarde euro).

Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice rata de absorbție curentă era de 75,75%, la fel ca și la finalul lunii martie, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 97,71%, pe Programul Operațional Sectorial Mediu — 71,12% (la fel ca în 31 martie), pe Programul Operațional Regional — 64,75% (la fel ca în 31 martie), pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 54,51% (la fel ca în 31 martie), pe Programul Operațional Sectorial Transport — 63,77%, iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — de 93,37% (la fel ca în 31 martie).

Data de 31 decembrie 2015 este termenul final de eligibilitate a cheltuielilor efectuate de beneficiari, iar 30 iunie 2016 — transmiterea la Comisia Europeană și la Autoritatea de audit a ultimei aplicații de plată intermediară.

De asemenea, 31 martie 2017 reprezintă termenul până la care trebuie transmisă la Comisie, prin SFC 2007, aplicația de plată a soldului final și a declarației finale de cheltuieli.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG