Grigorescu: Romania revizuieste, anul acesta, strategia energetica, dar asta nu inseamna ca o luam de la zero
Data publicarii: Astazi, 06-05-2016 | EconomieRomania revizuieste, anul acesta, strategia energetica, dar asta nu inseamna ca o luam de la zero, pentru ca avem un sistem energetic puternic, functional, desi poate nu asa cum ni-l doream, a declarat, vineri, la un forum de specialitate, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
"Partea de strategie energetică este importantă. România revizuiește anul acesta strategia energetică, nu o luăm de la capăt. Avem un sistem energetic puternic, funcțional, poate nu așa cum ni-l doream, dar asta nu înseamnă că pornim de la zero. Cred că suntem un jucător important în regiune, iar asta nu este doar o declarație, ci un fapt. Exportăm energie, uneori chiar 10% din ceea ce producem. Suntem un exportator net de energie, asta reieșind din soldurile lunare. Sunt convins că putem face mai mult. Suntem într-un punct de inflexiune în momentul de față. Avem deja o experiență în ceea ce privește energiile regenerabile, care sunt primul pas către zona spre care sistemul energetic urmează să evolueze. Ne-am stabilit un proiect de a tranziționa către tehnologii care produc cât mai puține emisii de carbon. Această tranziție nu mai este una teoretică. Vom termina reevaluarea strategiei energetice în această toamnă', a afirmat Grigorescu.
Ministrul Energiei a punctat, de asemenea, că tranziția către energiile regenerabile reprezintă o provocare, atunci când se vorbește despre ținte și costuri.
'România își acoperă mai bine de 24% din total energie din surse regenerabile. Întrebarea este care va fi ținta următoare și cu ce costuri. Preluarea unei cantități mai mari a energiilor regenerabile în sistemul energetic reprezintă o provocare. Că vorbim despre introducerea unor capacități de stocare a energiei electrice, că vorbim de schimbarea modului în care dispecerizăm energie astăzi de la un sistem centralizat la unul descentralizat, că vorbim de alte elemente de tarife de injecție, toate acestea presupun schimbări radicale și profunde atât la nivel tehnologic, cât și al nivelul politicilor publice, când vorbim despre tranziție (...) Suntem în sincron cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Mai mult, există ideea de coordonare a eforturilor în sectorul energetic, vorbim despre o Uniune energetică, de o cooperare regională, de solidaritate și de asigurarea în comun a siguranței energetice, cu implicații geo-politice', a menționat oficialul.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, participă, vineri, la Eurosfat 2016, cea de-a patra ediție a forumului de dezbateri europene din România.
Evenimentul este organizat sub patronajul Parlamentului European, al Reprezentanței Comisiei Europene în România și al președinției olandeze a Consiliului Uniunii Europene.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI