FMI ar vrea ca zona euro sa fie de acord cu o restructurare masiva a datoriei Greciei (WSJ)

Data publicarii: 17-05-2016 | Economie

Fondul Monetar International face presiuni asupra statelor din zona euro astfel incat acestea sa permita Greciei sa nu mai plateasca dobanda sau principalul la imprumuturile acordate pana in 2040, o propunere calificata de un oficial european drept "extrema", au declarat pentru Wall Street Journal surse din apropierea discutiilor.

Recent, directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat că povara datoriei Greciei este nesustenabilă, iar Fondul a condiționat participarea la ultimul program de asistență acordat Greciei de o restructurare masivă a termenelor împrumuturilor.

Conform propunerii FMI, dobânda pe care Grecia ar trebui să o plătească pentru împrumuturile acordate de partenerii din zona euro ar urma să fie fixată, pentru 30-40 de ani, la nivelul mediu din prezent de 1,5%, iar rambursarea dobânzilor ar urma să fie amânate după scadența creditului. În conformitate cu propunerea FMI, care potrivit WSJ a fost prezentată guvernelor din zona euro săptămâna trecută, serviciul datoriei Greciei ar urma să reprezinte, anual, mai puțin de 15% din PIB.

În schimb, guvernele din zona euro, în frunte cu Germania, sunt reticente la ideea acordării unor concesii atât de mari la împrumuturile pe care le-au acordat Greciei, care în prezent se ridică la peste 200 de miliarde de euro, și la care ar urma să se adauge alte 60 de miliarde de euro în conformitate cu ultimul plan de asistență. De asemenea, Germania, cea mai puternică economie din zona euro, vrea ca FMI să se alăture planului de asistență acordat Greciei în calitate de creditor. Până acum, FMI nu s-a alăturat programului de asistență convenit de zona euro și Grecia în vara anului trecut.

O restructurare majoră a împrumuturilor acordate Greciei ar putea necesita dezbateri și un vot în Bundestag, astfel că oficialii germani ar dori ca în prezent să se facă doar unele modificări limitate asupra termenilor împrumuturilor acordate Greciei, urmând că orice modificare majoră, care ar avea nevoie de un vot în Bundestag, să fie amânată pentru 2018, după alegerile parlamentare care vor avea loc în Germania în 2017.

Insistența cu care FMI solicită o reducere a ratei dobânzilor pentru Grecia în următoarele decenii este greu de digerat de statele din zona euro. Mecanismul European de Stabilitate ar avea nevoie de subvenții de la bugetele naționale pentru a-și acoperi costurile de finanțare. "Staff-ul FMI preferă soluții care presupun transferuri bugetare", a declarat un oficial european.

În cazul în care FMI și Germania nu vor reuși să ajungă la un punct de vedere comun, zona euro va fi nevoită să acorde o nouă tranșă de împrumuturi Greciei fără participarea FMI. Mulți oficiali europeni speră că se va ajunge la un acord până la următoarea reuniune a miniștrilor de Finanțe din zona euro, programată a avea loc în data de 24 mai, însă unii negociatori cred că va fi nevoie de mai mult timp. Grecia are nevoie de noi fonduri fără de care nu va putea face față unor datorii de aproximativ cinci miliarde de euro care trebuie rambursate până la mijlocul lunii iulie.

Sursa: Agerpress