COTAR, catre premier: Cerem insistent Hotararea de Guvern care plafoneaza tarifele RCA; altfel, vor fi proteste pe 2 noiembrie
Data publicarii: 21-10-2016 | EconomieConfederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) solicita premierului Dacian Ciolos sa dea Hotararea de Guvern prin care se plafoneaza tarifele RCA pe sase luni, precizand ca si plafonul de 7.540 de lei i-ar ajuta pe transportatori, in caz contrar amenintand cu proteste in fata Palatului Victoria, pe data de 2 noiembrie.
"Cerem insistent această Hotărâre de Guvern care plafonează tarifele RCA, chiar dacă tariful stabilit la ultima negociere nu este cel discutat la Guvern pe 14 septembrie, de 6.200 de lei. Dacă s-ar plafona măcar la 7.540 de lei, pe noi ne-ar ajuta foarte mult. Observăm că cele mai mari partide politice inventează pretexte pentru a amâna această Hotărâre și de a intra în campanie electorală cu promisiunea scăderii tarifului RCA. Partidele politice își doresc atragerea de capital electoral prin această tergiversare, dar par a-și fi dat mâna cu multinaționalele care încasează în fiecare zi banii noștri, în lipsa acestei Hotărâri promise de premierul Dacian Cioloș, care s-a amânat în mod nejustificat, după negocierile cu transportatorii", a afirmat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.
Într-un comunicat remis vineri AGERPRES, transportatorii precizează că această Hotărâre ar fi trebuit să fie dată de miercuri, 19 octombrie, dar s-a amânat, fără nicio explicație.
COTAR menționează că fostul vicepreședinte al ASF Marius Vorniceanu a declarat, pe 14 septembrie 2016, când încă era în funcție, că prețul poliței RCA va fi de 6.200 de lei/an. ASF a făcut apoi o altă declarație oficială, majorând cu peste 3.000 de lei prețul. La ședința organizată la Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe 14 octombrie, COTAR a obținut, prin negociere cu reprezentanții ASF, un preț de 7.540 lei/an pentru un autovehicul de peste 16 tone, 1200 lei/an la taxi și 6.600 lei/an la transportul de persoane cu peste 40 locuri
"Să nu uităm că în anii 2013, 2014 și 2015 diferența dintre totalul încasărilor RCA și plata efectivă a daunelor pe aceeași perioadă este de aproape 700.000.000 de lei. Această sumă a rămas în conturile asiguratorilor. Președintele ASF, domnul Mișu Negrițoiu, a declarat, cu puțin timp în urmă, că la 100 de lei încasați, asiguratorul plătește 130 de lei daună. Domnul Mișu Negrițoiu denaturează flagrant adevărul demonstrabil cu documente, dar și logica, demonstrând că aplică un fel de teorie a relativității în matematica ASF", se spune în comunicat.
COTAR atrage atenția asupra faptului că, în loc să demită întregul Consiliu ASF, responsabil alături de Parlamentul României în subordinea căruia se află, pentru protejarea intereselor financiare ale multinaționalelor din asigurări, în dauna industriei de transport cu capital romanesc, Parlamentul îi cheamă din nou la explicații.
"Parcă suntem pe platourile de filmare de la Buftea și filmam telenovela 'RCA' și regizor este Parlamentul României. Pe această cale anunțăm că pe 19.10.2016, după discuțiile avute la Primăria Capitalei, am semnat un protocol pentru organizarea unui protest pe data de 2 noiembrie 2016, în fața Guvernului, la care vor participa 6.000 — 7.000 de autovehicule (taxi, autobuze, microbuze, autocare), identic cu cel din 17 decembrie 2015. Vom reveni cu un comunicat care va conține revendicările noastre, după ce vom intra în posesia protocolului semnat și de primarul general al Capitalei și sperăm ca RCA să nu mai facă parte din revendicări. Dar, esențial acum este ca Guvernul să emită Hotărârea prin care plafonează tarifele pe 6 luni. Avem un Guvern tehnocrat, care nu trebuie să se subordoneze politicului, cel puțin așa declara", se mai spune în comunicatul COTAR.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: UE interzice comertul cu produse obtinute din defrisari. Ce obligatii au importatorii si exportatorii?
- Revolut a ajuns la 4 milioane de clienți persoane fizice în România
- Deloitte Romania si Reff & Asociatii au asistat Nokian Tyres in obtinerea ajutorului de stat in valoare de 99,5 milioane de euro pentru noua fabrica de la Oradea
- Studiu Deloitte: cheltuielile cu inceperea anului scolar stagneaza in 2024
- Deloitte România a asistat dezvoltatorul imobiliar AFI Europe în achiziția clădirii Bucharest Financial Plaza
- Cushman & Wakefield Echinox: Cererea noua de spatii industriale si logistice in primul semestru, de două ori mai mare fata de suprafata livrata in aceeasi perioada
- Banca Transilvania: BT si Simona Halep continua parteneriatul
- Hidroelectrica aniversează 1 an de la listarea istorică din 2023 la Bursa de Valori București
- România: Decontul de TVA față în față cu Decontul precompletat de TVA: încă 6 luni la dispoziție pentru calibrarea RO e-TVA
- Mihai Kis este noul Director de Vânzări Distribuitori pentru Schneider Electric România, Moldova şi Armenia
- Revolut in 2023: venituri de peste 2,2 miliarde USD și un profit record de 545 milioane USD
- Modalități de îmbunătățire a rentabilității proprietăților comerciale prin amenajări mai rapide: nou studiu
- Hidroelectrica anunță atribuirea contractului pentru retehnologizarea Vidraru
- Hațegan Attorneys: Capacele de PET atașate obligatoriu sticlelor din 3 iulie, conform noii reguli UE
- Opinie Deloitte: Economia circulara in retail. De unde incepe schimbarea?