Tranzactii de circa 95 milioane de lei saptamana aceasta la BVB
Data publicarii: 20-11-2016 | EconomieValoarea totala a tranzactiilor derulate saptamana aceasta la Bursa de Valori Bucuresti a fost de 94,87 milioane lei, din care 88,02 milioane lei tranzactii cu actiuni, in scadere cu 29,47% comparativ cu cea consemnata saptamana trecuta, conform unei analize Puls Capital, remise AGERPRES.
Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania — 24,58 milioane de lei, Romgaz — 19,97 milioane lei, OMV Petrom — 12,40 milioane de lei, și ale Fondului Proprietatea — 8,17 milioane de lei.
Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 5,40 milioane lei, cele cu obligațiuni 1,40 milioane lei și cele cu unități de fond 50.000 de lei. În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 19,77 milioane de lei.
Săptămâna aceasta, indicii bursieri au înregistrat evoluții mixte, cuprinse între minus 0,54% pe indicele ROTX, valoarea acestuia fiind de 13.683,13 puncte și 0,17% pe indicele BET-FI, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 28.877,22.
În perioada menționată, 32 de titluri au avut evoluții pozitive, 17 au stagnat și 27 au avut evoluții negative. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe titlurile Prodplast (PPL), Sinteza (STZ) și VES (VESY) de 13,88%, 13,04% și, respectiv, 12,5%.
Scăderea cea mai mare a fost consemnată pe titlurile Rompetrol Well Services (PTR), de 6,83%, urmată de cele înregistrate pe titlurile Electromagnetica (ELMA) și Cemacon (CEON), de 4,41% și, respectiv, de 4,00%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie